„Asta este! Noi să fim sănătoşi… dar cum să fii sănătos când te enervezi fiindcă eşti pus pe drumuri doi ani de zile pentru trei acte. Te duci dracului mai repede. De fapt, cred că asta şi vor, să ne ducem mai repede…“, spunea un pensionar, Constantin Turca. Să fie doar o părere subiectivă şi exagerată că „angajaţii de la pensii“ s-ar bucura – vorba vine – să îi vadă pe „moşi“ mai degrabă între patru scânduri decât la uşa instituţiei? Însă, tot mai mulţi pensionari care ne calcă pragul ne spun acelaşi lucru.
Problema dlui Constantin nu e diferită de cea a majorităţii pensionarilor: ani munciţi din greu răsplătiţi cu o hârtie cu tabele şi multe cifre care se numeşte decizie de pensie şi care te anunţă că duminicile şi nopţile petrecute la lucru timp de „36 de ani, 4 luni şi 17 zile“ valorează zero pentru statul care timp de tot atâţia ani ţi-a luat cotizaţia.
Şi pentru că oricine „se pierde“ între atâtea cifre, înmulţiri şi împărţiri, singura doleanţă pe care o are dl Constantin, la fel ca şi alţi pensionari, este să fie lămurit: „de ce e aşa?“ Numai că această sarcină – de a lămuri oamenii – pe care o primesc angajaţii Casei de Pensii pare grea, dacă nici măcar directorul instituţiei nu poate să îi facă faţă.
„Am fost la domnul director Brăilă, dar nu m-a lămurit deloc. I-am spus: am venit bou şi mă întorc vacă. Mi-a spus să merg în judecată, dar am eu bani pentru aşa ceva?“, ne-a povestit dl Constantin.
Omul ne-a mai spus şi ce aventură e să te înscrii la audienţe: „Am întrebat o femeie blondă: când are domnul director audienţe? Mi-a spus: marţi şi joi. Era luni. Am întrebat dacă mă poate programa pe mâine, adică pe marţi. A zis că nu poate, să vin marţi dimineaţă. Marţi dimineaţă mi-a spus: nu mai poţi fii primit, sunt prea mulţi în audienţă. Dar mi-aţi spus… Doar nu poţi să mă tragi dumneata la răspundere, mi-a zis ea“.
Şase luni de zile, pe puţin, îi trebuie Casei Judeţene de Pensii ca să îţi elibereze o amărâtă de adeverinţă. Primeşti o hârtie cu cifre redactată de un funcţionar şi eşti trimis la un alt funcţionar care îţi spune că el are nevoie de suma cifrelor şi te trimite înapoi la primul angajat. Tu ai lucrat 36 de ani, ei îţi trec 30. Îţi greşesc punctul de pensie şi îţi spun: „aşa trebuia să fie“ ca să nu îşi recunoască neatenţia.
De ce toate astea? Să fie lene, mirosul de transpiraţie al pensionarilor care au bătut atâta drum pe caniculă, politica sau pilele care pun oameni nepotriviţi pe anumite funcţii îşi spune cuvântul? Mai rămâne doar întrebarea pe care şi-a pus-o dl Constantin: „Cu ce sunt eu vinovat că am muncit?“
Oana Copocean