Caraş-Severin, Romania

Timp de o săptămână poliţiştii judeţului Caraş-Severin au în plan depistarea şi sancţionarea conducătorilor auto care, din exces de zel, conduc autoturismele cu o viteză mult prea mare. Din păcate, printre cauzele accidentelor cu final tragic, viteza joacă în continuare un rol important.

Astfel, în prima zi a acestei ample acţiuni care face parte din „Operaţiunea SPEED“, şi care are ca scop combaterea încălcării normelor rutiere privind regimul legal de viteză de către conducătorii auto autohtoni şi străini, poliţiştii rutieri au aplicat 57 de sancţiuni contravenţionale pentru depăşirea limitei legale de viteză, în valoare de 285 lei şi au ridicat în vederea suspendării două permise de conducere, tot pentru depăşirea limitei legale de viteză.

Întrucât la nivelul judeţului un număr mare de accidente rutiere s-au produs din vina conducătorilor de mopede şi motociclete, în cadrul acţiunii a fost vizată şi această categorie de participanţi la trafic, acestora fiindu-le aplicate 14 sancţiuni contravenţionale.

Camelia Giuca

[email protected]