O posibilă soluţie o constituie turismul. Nu
spun aici o noutate, mă îndoiesc să fie
vreunul în Caraş-Severin
care nu a auzit asta până acum. Avem peisaje
superbe, avem potenţial, avem idei, avem proiecte,
avem echipă, avem valoare, avem, avem, avem…
Avem de toate, mai puţin ceva concret.
Pentru că de fiecare dată când se
încearcă să se facă ceva, apar
interese şi orgolii mărunte, care se
umflă brusc asemenea unei cunoscute specii de
peşti, ameninţând să
depăşească până şi
munţii.
Degeaba spunea recent viceprimarul de la Turnu
Ruieni că „în munţii din
jur că e loc suficient pentru toţi“.
Realitatea e cu totul alta, pentru că, asemenea
filmelor hollywoodiene,
„oraşul acesta nu-i suficient de mare pentru
amândoi“. Nici oraşele, nici
munţii, nici chiar lumea întreaga nu e
suficientă să cuprindă ambiţiile
unora, ambiţii care dăunează în
primul rând concetăţenilor lor. S-au
ratat cu seninătate proiecte de milioane de euro,
care puteau oferi mii de locuri de muncă
într-un judeţ sărac şi plin de
şomeri. Investitorii au fost şi sunt
duşi cu zăhărelul până ce
pleacă scârbiţi,
întrebându-se cum de o zonă,
binecuvântată de Dzeu, cu asemenea
frumuseţi a primit şi asemenea oameni.
Şi, între timp, noi ne complacem în
această situaţie, consolânu-ne unii pe
alţii prin aruncarea pisicii: „lasă,
mă, miticii îs de vină! Aia nu ne
lasă să facem ceva!“.
Unul din investitorii de pe Muntele Mic, deşi a
avut trei ani de făcut demersuri pentru
investiţia de acolo, cu o diplomaţie de
invidiat spunea că „într-o zi am putea
găzdui pe Muntele Mic, Cupa Mondială
la schi“. Sună frumos. Parcă
prea frumos. Nu-i aşa?
Nina Curiţa