Caraş-Severin, Romania

Handbaliştii reşiţeni
revin în
Polivalenta
de-acasă, pentru a se reîntâlni cu
suporterii, cu prilejul unei confruntări relativ
uşoară.


Program încărcat


Studenţii clujeni, care ocupă totuşi o
poziţie onorabilă, la mijlocul clasamentului,
vor evolua însă fără complexe. Vor
veni la Reşiţa cu
dorinţa de a-şi verifica potenţialul
în disputa cu o echipă mai valoroasă
şi mai experimentată, dar, apăsată
de grijile obiectivelor interne şi
internaţionale. Cu un program extrem de greu:
deplasare la Constanţa,
sâmbătă, 21 martie a.c., şi
manşa întâi cu R.K.
Proleter Naftagas, de peste o
săptămână, din sferturile de
finală ale ChallengeCup.


„Meciul cu Universitatea
Cluj-Napoca
va fi unul foarte greu, ne-a
declarat antrenorul Aihan Omer. Asta,
dacă băieţii nu vor rămâne
conectaţi la turaţie maximă, aşa
cum au fost la Odorheiu Secuiesc.
Mi-aş dori să joace la fel tot timpul, nu
numai când au cuţitul la os. Important este
că avem un moral bun. Şi, mult mai important,
că nu sunt jucători accidentaţi
după partida cu H.C. Odorhei“.

Pentru meciul cu Universitatea
Cluj-Napoca
, clubul reşiţean a scos
biletele în vânzare încă de
marţi.


Iar acestea vor putea fi procurate şi astăzi,
între orele 14.00-17.00, de la casieria
Sălii Polivalente, preţul
fiind acelaşi, 6 RON, aşa după cum am
reţinut din discuţiile purtate şi cu
Cătălin Negreanu, directorul de
Marketing al C.S. U.C.M.
Reşiţa.


Marius Moraru


[email protected]