Din acest motiv, începând de săptămâna viitoare, reporterii JCS vor merge prin localităţile cărăşene. Vom organiza forumuri în care toţi cetăţenii îşi vor putea spune deschis problemele cu care se confruntă.
Şi, la fel cum am făcut şi până acum, poate găsim împreună şi soluţii la ceea ce vă apasă. Prin această campanie vrem să atragem atenţia autorităţilor, şi nu numai, asupra vieţii destul de dificile a oamenilor de la sate. De aceea, dragi cititori, vă aşteptăm la discuţii.
Veţi afla din timp localităţile în care vom fi prezenţi.
Nina Curiţa
