Caraş-Severin, Romania

Sala Polivalentă din municipiu va
găzdui duminică, cu începere de la ora
11.00, partida dintre studentele
reşiţene
de la Universitatea
Reşiţa
şi echipa clasată
pe locul II în serie, S.C.M. Craiova. Chiar
dacă sunt şase puncte diferenţă
între cele două formaţii, partida de
duminică nu va fi una uşoară, mai ales
că echipa de handbal feminin Universitatea
Reşiţa, coordonată de tehnicianul
Florin Pera este
„decimată“ de
gripă.


„Doar 5-7 handbaliste am avut la antrenament
în această săptămână.
Majoritatea fetelor sunt bolnave, şi chiar
dacă vor intra pe teren, randamentul nu va fi unul
maxim. Dar sunt convins că chiar şi aşa
fetele vor da totul din ele pentru a câştiga
şi această partidă“, spunea
antrenorul Florin Pera.


Chiar dacă pentru partida de duminică echipa
nu va evolua la potenţial maxim, medicul echipei,
Ioan Şerbescu Jr., este optimist,
spunând că „pentru partida de
duminică cu siguranţă nu toate fetele
vor fi apte de joc. Dar suntem optimişti şi
încrezători că până la
următorul meci (29 martie la
Timişoara – n.r.)
jucătoarele să se recupereze şi să
reintre în programul de pregătire“.


Pentru această partidă, intrarea este
liberă, susţinătorii echipei de handbal
feminin Universitatea Reşiţa
fiind aşteptaţi în număr cât
mai mare în
Polivalenta
reşiţeană duminică, 22 martie,
începând cu ora 11.00.


Camelia Giuca


[email protected]