Din când în când mai arunca un răspuns scurt tinerei care încerca să-şi ascundă durerea. Pentru el contează fiecare detaliu cât de mic. „Fac asta de opt ani de zile, de la 18 ani. Pe atunci, fiind şi rocker, am simţit nevoia să învăţ să fac acest lucru. Acum am câte trei clienţi pe săptămână. Fiecare cu preferinţele lui. Cea mai mare trecere o au însă tatuajele ce reprezintă motive tribale, atât la fete cât şi la băieţi”, spune tânărul.
Ciudăţenii picturale….
Întrebat care a fost cel mai ciudat tatuaj făcut, acesta abia îşi reţine râsul: „Am avut un client care a dorit să-i tatuez membrii familiei sale, sub formă de portret. Pe mama lui, pe tatăl lui. Apoi i l-am tatuat şi pe CheGuevarra. A fost foarte interesant”, îşi aminteşte Remus. La capitolul „tatuajul a cărei concepere a durat cele mai mult”, în palmaresul lui Remus se află cel care i-a luat nu mai puţin de opt ore. „Clientul tocmai venise de la muncă. Era foarte obosit. După câteva ore a adormit în scaun. A trebuit să-i fac tot felul de motive tribale, trandafiri, chestii dinastea”, ne explică Remus. Când vine vorba de durerea pe care trebuie să o suporţi, Remus dă o bilă albă fetelor: „Ele suportă tot timpul mai bine durerea decât băieţii, care mai toţi se plâng. Oricum eu nu permit consumul de alcool înainte”, spune cu convingere Remus. După spusele lui, zona unde este cel mai dureros să-ţi faci un tatuaj este cea a gâtului şi a coastelor.
Din dragoste…
Dacă pentru unii a-şi face un tatuaj este un moft, pentru alţii reprezintă o dorinţă asemeni celui de a-şi cumpăra o bijuterie sau o haină. La o parte dintre aceştia, dorinţa porneşte din trăile sale sentimentale. „Eu cochetez de multă vreme cu ideea de a-mi face un tatuaj. Mi-l fac pe glezna dreaptă deoarece cam în aceiaşi zonă îl are şi iubitul meu”, ne mărturiseşte Georgiana, încercând să-şi mascheze durerea care o încearcă. După o jumătate de oră, tatuajul sub forma unui fluture este terminat, iar Georgiana este mândră de noua achiziţie, la fel şi cel care l-a proiectat.
Precauţie
Conceperea unui tatuaj are şi părţile ei mai puţin plăcute. Unii pacienţi mai sensibili se pot alege cu alergii uşoare iar dacă nu se respectă regulile stricte de igienă, pericolul de a contamina boli dintre cele mai grave este iminent. „Pe lângă alergiile la pigment, pot apărea infecţiile bacteriene, virale, dar în acelaşi timp se poate inocula SIDA, hepatita C sau B sau herpesul”, susţine dr. Floare Sărac, medic şef la secţia Dermato-venerice în cadrul Spitalului Clinic Judeţean Oradea. Remus cunoaşte toate aceste lucruri. „Aparatura este sterilizată după fiecare folosire. Am şi ace de unică folosinţă. Totul trebuie făcut în deplină siguranţă”, ne spune cu convingere tânărul. Şi pe bună dreptate. Până acum conducerea Oficiului pentru Protecţia Consumatorului Bihor nu a primit nici o plângere pe această temă, după cum susţine directoarea OPC Bihor, Cristiana Bigan.
Viorica Borz