V-am relatat povestioara lui în urmă cu mai bine de o lună. Făceam atunci apel la bunăvoinţa dumneavoastră, a celor care îl puteţi ajuta.
Articolul apărut în Adevărul a fost fotocopiat în mai multe exemplare şi lipit pe pereţi, stâlpi, vitrine, aparate de taxat… în tot oraşul. Astfel încât să-l vadă cât mai multă lume, iar şansele lui Viorel de a se opera să crească. Exact acesta a fost, până la urmă, efectul „campaniei” desfăşurate pentru Viorel. Familia Dănilă – formată dintr-un tată bolnav la plămâni, o mamă handicapată neuromotor şi încă un băieţel de un an şi ceva – a primit nenumărate… dovezi că arădenilor le pasă de suferinţa semenilor lor.
„Millenium plus 2005”
Printre cei care au reacţionat la articolul publicat de Adevărul s-a numărat şi o organizaţie umanitară: Asociaţia „Millenium plus 2005”. Preşedinta acesteia, Nicoleta Nistor precizează: „Imediat după apariţia articolului, noi ne-am angajat să ne ocupăm de copil. Ne-am angajat să suportăm cheltuielile cu operaţia sa şi cu recuperarea post-operatorie. De aproape trei săptămâni, Viorel este internat la Institutul de Cardiologie din Timişoara. Am găsit o femeie – pe care o plătim cu ziua – ca să stea cu el. Viorel o iubeşte foarte mult, îi spune «bunica». Am plătit, până acum, toate medicamentele de care a fost nevoie pentru copil, am plătit chiar şi ustensilele folosite la operaţie… Viorel a fost programat de mai multe ori pentru intervenţie chirurgicală, dar pentru că făcea febră a tot fost amânat. S-a descoperit, până la urmă, că temeperatura se datora unui virus patogen. Acum, Viorel este programat luni (astăzi – n.r.) la operaţie. Sperăm ca totul să fie bine.”
Asociaţia „Millenium Plus 2005” va avea grijă de Viorel şi după externare, atât cât va fi nevoie. „Noi ne ocupăm de tot ce ţine de copil. Cine vrea să-i ajute familia, o poate face în continuare” – încheie Nicoleta Nistor.
Diana Dutu