Aceştia şi-au exprimat nedumerirea în legătură cu drepturile legate de acţiunile societăţii, în sensul că nu dispun de informaţiile necesare referitoare la vânzarea acestora.
„Practic, acţionarii Sanevit SA Arad doresc să cunoască modalitatea de vânzare a acţiunilor deţinute, dar şi dacă respectivele acţiuni sunt sau nu aducătoare de profit în acest moment”, a arătat Lia Ardelean în documentul trimis ministrului Sănătăţii. Eugen Nicolăescu a răspuns că SC Sanevit SA a fost o societate pe acţiuni, cu capital privat, unde s-au regăsit şi acţionarii persoane fizice la care a făcut referire deputatul conservator.
Ministrul Sănătăţii a mai comunicat că „SC Sanevit SA a devenit falimentară, iar acţionarii urmează să-şi rezolve situaţia cu societatea respectivă”. Ministrul a mai precizat că producatorul de seringi SC Sanevit 2003 SA Arad este înfiinţată în baza HG 1037/2003, fiind o societate distictă, cu capital integral de stat, care funcţionează sub autoritatea Ministerului Sănătăţii Publice, iar între fosta şi actuala societate nu există nici un fel de relaţie, „denumirea fiind păstrată exclusiv pentru brand”.
A.G.