Întruniţi în prima şedinţă din acest an, membrii legislativului caransebeşean au aprobat un proiect de hotărâre privind dezmembrarea unor suprafeţe de teren din zona fabricii T.M.D. Friction şi lotizarea lor pentru investiţii.
În urma dezmembrării au rezultat 18 parcele, cu suprafeţe cuprinse între 5.000 de metri pătraţi şi două hectare, ce vor fi atribuite investitorilor care solicită teren. Iniţiativa legislativului răspunde mai multor cereri privind alocarea de spaţii în vederea derulării investiţiilor, înaintate încă de anul trecut.
Printre acestea se numără solicitarea a 2,1 hectare de teren, pentru amenajarea de birouri şi hale de depozitare a sistemelor alternative de producere a energiei electrice (turbine eoliene, panouri de captare a energiei solare, etc.).
Mai există deja cereri pentru amenajarea unei staţii de carburanţi (1,5 hectare) şi pentru construirea unei fabrici de cuie (1,5 hectare), la care s-ar putea adăuga o investiţie venită din partea unei firme care produce componente pentru realizarea caselor de lemn.
Există, aşadar, premizele dezvoltării unui parc industrial, mai ales că problema utilităţilor a fost rezolvată, cel puţin până la baza de producţie a companiei T.M.D. Friction. În plus, a fost realizat şi un drum de acces, iar în continuare se doreşte amenajarea unei staţii de autobuz în zonă.
Rămâne doar ca drumul de la proiect la investiţie să fie parcurs cât mai repede şi firmele interesate să concretizeze iniţiativele anunţate.
