Pentru persoanele fizice care au deja un credit, indiferent dacă doresc o suma mai mare, o rată mai mică, o durată de creditare mai lungă sau mai scurtă, un credit în altă valută, credite într-o singură bancă sau diverse alte combinaţii, soluţia pare să fie refinanţarea creditului existent prin alt credit nou. În general, refinanţarea este folosită pentru obţinerea unor sume suplimentare de bani, peste nivelul creditului de la momentul respectiv.
De cele mai multe ori, clientul pierde din vedere costurile implicate de o refinanţare, unele dintre ele nefiind menţionate în ofertele creditelor de refinanţare. Aceste costuri sunt: comisionul de plată anticipată pentru creditul refinanţat, comisionul de acordare al noului credit, taxa de evaluare pentru imobil, onorariul notarului pentru înscrierea ipotecii, taxa pentru Arhiva Electronică de Garanţii Mobiliare, comisionul de confirmare al solduluicreditului existent, comisionul pentru ordinul de plată condiţionat. Şi este foarte posibil să nu fi amintit toate tipurile de costuri suportate de client la refinanţare.
În cele mai multe cazuri, nivelul total al costurilor implicate de o refinanţare este de ordinul miilor de euro. Nu de puţine ori, clienţii sunt nedumeriţi de unde au apărut atâtea costuri şi de ce au rămas cu mult mai puţini bani decât se aşteptau.
În eventualitatea în care clientul are nevoie de o sumă de bani suplimentară, prima opţiune ar trebui să fie încercarea obţinerii unui credit nou doar pentru suma respectivă de la banca în care are credite. A doua opţiune ar fi obţinerea creditului suplimentar dintr-o altă bancă. Abia după ce primele două opţiuni se dovedesc nepotrivite, ar trebui luată în considerare varianta refinanţării.
În concluzie, refinanţarea se justifică doar dacă avantajul bănesc obţinut de client după plata tuturor costurilor este unul satisfăcător pentru el, altfel există riscul ca aşa-zisul avantaj obţinut să fie mai mic decât costurile suportate pentru refinanţare.