Primăvara Europeană este un eveniment care se
organizează anual de către Comisia
Europeană, în cooperare cu European Schoolnet
şi la care în ultimii trei ani România a
ocupat primele poziţii ca număr de şcoli
participante la program.
Vice-preşedintele Comisiei Europene, Margot
Wallstrom şi comisarul european pentru
educaţie, formare profesională, cultură
şi tineret, Jan Figel invită şcolile din
România să participe şi în 2009
la campania Primăvara Europeană.
Campania este deschisă tuturor
unităţilor de
învăţământ preuniversitar,
tuturor nivelurilor de
învăţământ de la
preşcolar la liceal şi profesional.
Aflată la a şaptea ediţie, campania se
alătură Anului European al
Creativităţii şi Inovaţiei (AECI),
în speranţa că va trezi interesul
şcolilor din UE faţă de creativitate
şi inovaţie, atât la nivel local
şi regional, cât şi la cel
naţional.
Mai multe informaţii despre eveniment se
găsesc pe paginile web
http://www.springday2009.net şi
http://create2009.europa.eu Tot aici se poate realiza
înscrierea online a şcolilor. Această
participare le oferă acestora un acces la o
gamă de resurse şi va face posibilă
comunicarea cu alţi participanţi la
iniţiativă, atât în
ţară cât şi în afara
ţării. Se vor putea organiza
activităţi de predare, dezbateri,
simulări sau jocuri cu tematică
europeană cu durata de una sau mai multe zile.
„Începând cu 2003 – ne spune
prof.Maria Luta , inspector şcolar pentru proiecte
– această iniţiativă a contribuit cu
succes la stabilirea şi dezvoltarea unui dialog
care oferă elevilor, cadrelor didactice şi
altor persoane din UE, ocazia de a-şi
împărtăşi viziunea asupra Europei.
Derularea campaniei în acelaşi timp cu
alegerile pentru Parlamentul European implică o
importanţă cu atât mai mare a
comunicării, informării şi a
angajamentului”.
V.F.
