Şi, pentru o cât mai bună reprezentare, Ionel Pascotă, liderul echipei, şi singurul participant în cursele de motociclism viteză pe plan european şi mondial, se pregăteşte la cele mai ridicate standarde.
În sensul că, la finele lunii ianuarie a.c., s-a antrenat, timp de o săptămână în Spania, iar ieri a plecat în Ungaria. Pentru că astăzi şi mâine participă la un concurs de verificare cu caracter internaţional, cursă care va fi găzduită de Circuitul Panonia.
Reamintim, pilotul reşiţean va debuta în ediţia 2007 a Campionatului European de motociclism viteză, la clasa 600 cmc, în luna aprilie a.c., când va lua startul pe „Hungaroring“, unde este programată prima etapă.
„După acest concurs, luna viitoare voi merge probabil în Italia, pentru un ultim antrenament înaintea startului european din Ungaria“, ne-a declarat, ieri, Ionel Pascotă, înainte de plecarea spre Ungaria.