CARAȘ-SEVERIN – Unul dintre escrocii cercetați de anchetatori ar fi păcălit-o că îi șterge datoriile din evidența biroului de credite, dar de fapt i-a furat și folosit datele cardului bancar. Ceilalți implicați și-au lăsat conturile folosite pentru a fura bani din conturile femeii!
Anchetatorii cărășeni fac curat și în capitală, și în județul Hunedoara! 4 percheziții domiciliare au fost puse în aplicare azi, 4 noiembrie, în cadrul Operațiunii Jupiter. Dosarul penal vizează infracțiuni de înșelăciune și fraude informatice (efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos și acces ilegal la un sistem informatic).
În cele patru locații, „în urma perchezițiilor efectuate la locuințele a trei persoane cercetate pentru comiterea faptelor, doi bărbați, de 29 respectiv 62 de ani și o femeie, de 63 de ani, au fost ridicate mai multe înscrisuri, carduri bancare și telefoane mobile, susceptibile a fi fost folosite în activitatea infracțională. Două dintre persoanele cercetate, bărbatul, de 29 de ani și femeia, au fost conduse la sediul poliției (cărășene – n.r.), pentru audieri.“, transmite Poliția județului.
Bărbatul de 29 de ani a fost reținut pentru 24 de ore, fiind încarcerat în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin. Acesta ar fi indus în eroare o reșițeancă, folosindu-se de reprezentarea fictivă a unui broker de credite, promovat prin intermediul unei platforme online. „Ar fi promovat servicii de ștergere a datoriilor din evidențele birourilor de credit, inclusiv prin intermediul unei înregistrări video, determinând astfel persoana vătămată să îi pună la dispoziție fotografia cardului bancar și codul de securitate al acestuia. Ulterior, bărbatul ar fi accesat fără drept sistemul informatic bancar și ar fi efectuat mai multe tranzacții financiare neautorizate, folosind datele cardului bancar al persoanei vătămate. Totodată, acesta ar fi beneficiat de sprijinul unor persoane care i-ar fi pus la dispoziție, cu bună știință, conturi bancare pentru efectuarea tranzacțiilor cu sume de bani provenite din activitatea infracțională.“
Potrivit anchetatorilor, prejudiciul cauzat persoanei vătămate este estimat la peste 4.500 de lei. Iar cercetările continuă sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin.
JCS-A.M.
