REȘIȚA – E valoarea investiției PPC, vizând construcția unei centrale electrice hibride și a unui centru de date!
La un an după ce a cumpărat o parte a fostei platforme UCC din Valea Țerovei pentru aproximativ un milion de euro, compania PPC pregătește o investiție de circa 100 de milioane de euro, care ar putea transforma zona într-un real pol energetic și digital al Reșiței.
Potrivit documentației depuse pentru obținerea acordului de mediu, proiectul prevede realizarea unei centrale electrice hibride, a unui sistem de stocare a energiei în baterii și a unui viitor centru de date, pe un teren de aproape 10 hectare situat pe amplasamentul fostei uzine cocso-chimice. Componenta principală a investiției este reprezentată de o centrală flexibilă pe gaze naturale, cu o putere instalată de aproape 149 MW, alcătuită din 33 de grupuri generatoare sincrone echipate cu motoare cu ardere internă, racordate la Sistemul Național de Transport prin conducta Jupa-Reșița Fir II. În acest scop va fi construită o stație de reglare și măsurare (SRM), conectată la infrastructura Transgaz prin intermediul unei conducte subterane cu o lungime de aproximativ 700 de metri.
Generatoarelor li se va adăuga un sistem de stocare în baterii cu o capacitate de 132 MWh, o stație de transformare de 220 kV și infrastructura necesară racordării la rețelele de energie electrică și gaze naturale. Racordarea la Sistemul Electroenergetic Național (SEN) se va realiza în stația 20/110/220/400 kV din extravilanul municipiului Reșița, prin intermediul unei linii electrice subterane de 220 kV, cu o lungime de aproximativ 5,7 kilometri.
Noua capacitate de producție va avea rolul de a furniza rapid energie în perioadele de consum ridicat sau atunci când producția din surse regenerabile fluctuează, contribuind astfel la echilibrarea SEN. Documentația prevede și dezvoltarea, într-o etapă ulterioară, a unui centru de date, investiție care ar putea adăuga o importantă componentă tehnologică proiectului din Valea Țerovei.
Valoarea investiției este estimată la aproximativ 100 de milioane de euro. Adăugând și costul de circa un milion de euro al terenului cumpărat anul trecut de PPC, suma totală asociată proiectului din Valea Țerovei ajunge la aproximativ 101 milioane de euro. Astfel, o fostă platformă industrială abandonată ar putea deveni, în următorii ani, una dintre cele mai importante investiții private anunțate în municipiul Reșița. Perioada estimată pentru realizarea proiectului este de aproximativ 25 de luni.
JCS-Walter Fleck
