RUSCA MONTANĂ – Inspectorul-șef al Gărzii Forestiere Timișoara susține că exploatarea celor peste 4.000 de metri cubi de lemn s-a făcut legal, în baza amenajamentului silvic aprobat. În urma controlului, inspectorii au sancționat însă nerespectarea regulilor de exploatare. Despre posibila degradare a solului și legătura lemnului cu furnizorii IKEA, instituția nu are concluzii proprii!
Investigația Greenpeace privind exploatarea forestieră din zona Rusca Montană a primit un răspuns din partea lui Horațiu Tulbure, inspectorul-șef al Gărzii Forestiere Timișoara. Acesta susține că tăierile din parcela 37 au fost autorizate legal, însă confirmă că, în urma verificărilor din teren, a fost aplicată o sancțiune pentru nerespectarea regulilor de exploatare. „Nu a fost o tăiere ilegală, a fost o tăiere conform amenajamentului silvic în vigoare, amenajamentul silvic aprobat prin ordin de ministru.“, a declarat Horațiu Tulbure. Poziția instituției vine după ce Greenpeace a susținut că, în perioada 9 octombrie 2025 – 31 martie 2026, dintr-un parchet din zona Rusca Montană au fost extrași 4.174 de metri cubi de lemn, dintr-un volum autorizat de aproximativ 4.419 metri cubi.
Horațiu Tulbure a explicat că materialul transmis de Greenpeace face referire la două parcele, iar fotografia analizată de instituție a fost localizată în parcela 37, cu o suprafață de 19,97 hectare. Potrivit inspectorului-șef, în această parcelă au avut loc intervenții silvice succesive încă din 1998, inclusiv lucrări de regenerare, împăduriri și tăieri progresive. În 2012 ar fi fost recoltat un volum de aproximativ 1.500–1.600 de metri cubi, iar în 2021 s-ar fi efectuat o ultimă tăiere prevăzută de amenajamentul silvic. „Amenajamentul silvic al Ocolului Silvic Rusca Montană este aprobat printr-un ordin de ministru din anul 2024.(la acea dată ministrul Mediului era liberalul Mircea Fechet – n.r.)“, a precizat Horațiu Tulbure, explicând că documentația a parcurs procedura de evaluare de mediu.
În plus, acesta susține că, pentru lucrările de exploatare din zona respectivă, au fost solicitate și obținute condiții specifice de la administratorul ariei naturale protejate. „Pentru toate punerile în valoare care s-au desfășurat pe acea suprafață au fost solicitate și totodată obținute condițiile specifice de la administratorul ariei naturale protejate.“, a declarat inspectorul-șef.
Deși susține că exploatarea a fost legal autorizată, Horațiu Tulbure a confirmat că inspectorii au identificat nereguli privind starea în care a fost lăsat parchetul după tăieri. „Una dintre măsurile aplicate de colegii mei din teren a fost sancționarea în baza Ordinului 1540/2011.“, a afirmat acesta. Potrivit explicațiilor sale, abaterea a constat în lăsarea resturilor de material lemnos pe suprafața parchetului, care nu ar fi fost curățată corespunzător. Mai mult, Garda Forestieră a transmis o adresă către Direcția Silvică Caraș-Severin, solicitând măsuri administrative față de personalul care a primit parchetul din parcela 37 în condiții necorespunzătoare. Cu alte cuvinte, instituția face distincția între legalitatea autorizării tăierilor și respectarea regulilor care trebuie urmate în timpul exploatării și la predarea parchetului.
Greenpeace a semnalat posibile efecte asupra solului și cursului de apă din apropiere. Întrebat dacă aceste aspecte au fost verificate, Horațiu Tulbure a declarat că nu are informații concrete. „Nu știu să vă dau detalii despre degradarea solului.“, a precizat inspectorul-șef, adăugând că verificarea acestui aspect nu intră, în opinia sa, în atribuțiile directe ale Gărzii Forestiere. Acesta a explicat că, dacă inspectorii ar fi observat asemenea probleme în teren, ele ar fi trebuit consemnate și transmise mai departe sau ar fi fost luate măsuri în limitele competențelor instituției. Astfel, din declarațiile oferite nu rezultă o concluzie oficială a Gărzii Forestiere privind eventualele degradări ale solului ori afectarea cursului de apă.
Investigația Greenpeace ridică și întrebări privind traseul comercial al lemnului, organizația susținând că materia primă ar fi ajuns, prin intermediul unor operatori economici, la o companie producătoare de mobilier care furnizează produse pentru IKEA. Horațiu Tulbure afirmă că, din informațiile deținute de instituție, transportul lemnului a fost legal. Garda Forestieră nu a verificat însă independent destinația finală a materialului lemnos. „Acum nu am informații și nici nu ne-a preocupat să investigăm parcursul materialului lemnos pe care agenții economici îl valorifică și îl pun pe piață.“, a declarat inspectorul-șef.
Acesta a explicat că instituția urmărește în principal ca lemnul să provină dintr-o sursă legală și să fie exploatat în condițiile prevăzute de legislație. Prin urmare, declarația nu confirmă că lemnul din parcela 37 a ajuns efectiv în produse IKEA. Legalitatea transporturilor și identificarea destinației comerciale finale sunt două chestiuni distincte.
În privința regenerării, Horațiu Tulbure a declarat că urmează să fie efectuat controlul anual al regenerărilor și că pot fi realizate completări prin împădurire, dacă situația o impune. „În amenajamentul silvic sunt prevăzute completări sau ajutorarea regenerării naturale pentru a se regenera suprafața parcursă cu tăieri.“, a explicat acesta. Inspectorul-șef a mai precizat că parcelele 36 și 37 nu au făcut obiectul unor studii elaborate sau depuse pentru includerea în Catalogul pădurilor virgine și spații virgine. În concluzie, Garda Forestieră Timișoara susține că exploatarea de la Rusca Montană a fost autorizată legal, dar confirmă o sancțiune pentru nerespectarea regulilor de exploatare.
JCS-Denis Dutca
