CARAȘ-SEVERIN – Așa ne prețuim pădurile? Lăsăm 7,5 hectare de pădure seculară din Caraș-Severin să fie sacrificate, cu 4.174 de metri cubi de lemn extrași, sol erodat și un pârâu afectat pentru ca materia primă să ajungă pe lanțul de aprovizionare al unui gigant precum IKEA!
În timp ce natura pierde în câteva luni ceea ce a construit în secole, rămân întrebările despre responsabilitatea companiei suedeze și despre autoritățile care ar fi trebuit să protejeze aceste păduri. O pădure cu arbori de aproximativ 170 de ani din Munții Poiana Ruscă a ajuns în centrul unei investigații Greenpeace care urmărește traseul lemnului de la exploatarea forestieră până la lanțul de aprovizionare al IKEA. În perioada 9 octombrie 2025 – 31 martie 2026, din parcela 37 a Ocolului Silvic Rusca Montană au fost extrași 4.174 de metri cubi de lemn, de pe o suprafață de 7,5 hectare, potrivit organizației de mediu.
Cazul ridică o întrebare care depășește legalitatea unor documente de exploatare: cât de responsabilă este o companie care își construiește imaginea în jurul sustenabilității, dacă lemnul din lanțul său de aprovizionare este asociat cu distrugerea unor păduri care ar putea avea nevoie de protecție strictă?
Pădure seculară, transformată într-un peisaj de cioate
Potrivit investigației Greenpeace România, exploatarea a fost realizată de firma Foresta Cercănel SRL, în interiorul sitului Natura 2000 ROSCI0219. Lucrările au fost încadrate oficial drept „tăiere progresivă de regenerare“, însă organizația susține că rezultatul din teren seamănă cu o tăiere aproape integrală a arborilor de pe suprafața analizată.
Datele prezentate de Greenpeace indică un volum autorizat de 4.419,88 metri cubi, din care sistemul SUMAL 2.0 arată că au fost extrași 4.174 de metri cubi, adică peste 94% din cantitatea aprobată. Organizația reclamă că nu ar fi fost păstrați arbori de habitat și nici lemn mort în cantitățile prevăzute de cerințele de conservare invocate în raport. Totodată, utilajele grele ar fi provocat eroziunea solului pe versanți abrupți, iar albia pârâului Valea Alunului ar fi fost folosită pentru transportul materialului lemnos.
Greenpeace susține că a identificat în zonă și urme de combustibil sau ulei, recipiente din plastic și alte deșeuri. Problema este cu atât mai importantă cu cât Valea Alunului se varsă în râul Lozna, care contribuie la alimentarea cu apă a localității Rusca Montană. Aceste constatări reprezintă acuzațiile și concluziile investigației Greenpeace. Legalitatea exploatării și eventualele încălcări de mediu trebuie verificate și stabilite de autoritățile competente.
Cum ajunge IKEA în povestea pădurii din Caraș-Severin?
Greenpeace afirmă că a urmărit traseul lemnului prin autorizații, date din SUMAL, verificări în teren și informații comerciale. Potrivit organizației, materialul lemnos a ajuns la un depozit din Zăvoi, administrat de Colcear Servcom SRL, unde ar fi fost amestecat cu lemn din alte surse, apoi în lanțul de aprovizionare al producătorului de mobilier Masifpanel SRL, furnizor al IKEA.
Investigația indică produse precum pătuțul SNIGLAR, masa de înfășat SNIGLAR, taburetul BEKVÄM și componentele STUBBARP și KABBARP. Totuși, amestecarea lemnului în depozit înseamnă că nu poate fi demonstrat cu certitudine că fiecare dintre aceste produse conține material provenit din parcela 37.
Așadar, legătura comercială identificată de Greenpeace nu trebuie confundată cu dovada că fiecare produs enumerat a fost fabricat din arborii tăiați în Rusca Montană. Ceea ce reclamă organizația este o problemă de trasabilitate și de responsabilitate a întregului lanț de aprovizionare.
IKEA este un gigant suedez, prezent pe piețe din întreaga lume, care și-a asociat imaginea cu ideea de sustenabilitate și cu promisiunea unui stil de viață accesibil. Tocmai de aceea, cazul din Caraș-Severin ridică o problemă de moralitate corporativă: este suficient ca lemnul să provină dintr-o exploatare autorizată sau o companie trebuie să se asigure că materia primă nu contribuie la degradarea unor ecosisteme de valoare excepțională?
O pădure propusă pentru protecție, exploatată înainte de instituirea acesteia
Un alt aspect important al investigației privește statutul de conservare al parcelei. Potrivit Greenpeace, în martie 2025, suprafața figura într-o versiune preliminară a hărții zonelor identificate ca eligibile pentru protecție strictă, în cadrul unui proiect finanțat prin PNRR. Ulterior, pădurea a fost exploatată, iar în august 2026 parcela nu s-ar mai fi regăsit în varianta finală a hărții transmise oficial. Organizația consideră că există o legătură plauzibilă între exploatare și dispariția parcelei de pe lista zonelor propuse pentru protecție. Nu există însă, în informațiile prezentate, o confirmare oficială că tăierea a fost motivul eliminării acesteia.
Documentarul internațional arată urmele exploatării
Cazul a fost prezentat și în documentarul „Greenpeace Exposes: Who Is Destroying Europe’s Most Valuable Forests? | Forest Unit x Moritz Jahn“, în care actorul german Moritz Jahn însoțește echipa Greenpeace pe teren, în pădurile din zona Rusca Montană.
Imaginile și explicațiile din material arată urme adânci lăsate de utilaje, sol expus eroziunii, intervenții asupra albiei pârâului și suprafețe în care arborii bătrâni au dispărut. Reprezentanții Greenpeace explică și traseul comercial urmărit de organizație, de la exploatarea forestieră la furnizorii de mobilier asociați IKEA.
Ce răspunde IKEA?
Potrivit informațiilor comunicate de Greenpeace, IKEA a susținut că exploatarea a fost autorizată în conformitate cu reglementările locale și cu amenajamentul silvic aplicabil zonei Natura 2000. Compania a contestat reprezentativitatea unor fotografii prezentate de organizație și a declarat că experții săi vor monitoriza regenerarea pădurii împreună cu FSC și autoritățile locale.
În comunicarea publicată la 13 octombrie 2026, Greenpeace International a precizat că IKEA a invocat din nou respectarea cerințelor legale și a standardelor FSC, respingând în mare parte concluziile și recomandările raportului. Potrivit organizației, compania nu a contestat faptul că pădurea luată în calcul pentru o posibilă protecție viitoare a fost tăiată și nici legătura identificată cu lanțul său de aprovizionare.
Rămâne, astfel, diferența dintre legalitatea declarată a exploatării și întrebarea dacă rezultatul este compatibil cu promisiunile de sustenabilitate ale companiei.
Greenpeace cere anchetă și oprirea aprovizionării din pădurile vulnerabile
Pe 19 octombrie 2026, Greenpeace România a anunțat transmiterea unui memoriu către Ministerul Mediului și solicitarea unui control de urgență. Pe 20 octombrie, organizația a semnalat oficial cazul Gărzii Forestiere Naționale și a cerut verificări la fața locului.
Printre solicitări se numără verificarea legalității exploatării și a impactului asupra sitului Natura 2000, suspendarea exploatărilor pe suprafețele identificate pentru protecție strictă până la finalizarea desemnării acestora, publicarea integrală a hărților relevante și modificarea prevederilor care ar permite administratorilor să blocheze desemnarea unor zone pentru protecție.
În paralel, Greenpeace îi cere IKEA să suspende aprovizionarea din pădurile cu valoare ridicată de biodiversitate care sunt propuse pentru protecție, să elimine excepțiile de aprovizionare invocate de organizație și să adopte obiective măsurabile pentru conservarea ecosistemelor până în 2030.
Cât valorează o piesă de mobilier în comparație cu o pădure seculară?
Dincolo de anchete, autorizații și lanțuri comerciale, cazul din Rusca Montană ar trebui să ne pună pe toți pe gânduri.
O pădure care a crescut timp de aproximativ 170 de ani nu este o simplă rezervă de materie primă. Este un ecosistem format în generații, un adăpost pentru animale, un sprijin pentru sol și apă și o parte din patrimoniul natural al României. Pierderea sa nu poate fi compensată printr-o campanie de imagine sau prin promisiunea că, într-o zi, vor crește alți copaci.
JCS-Denis Dutca

1 Comentariu
Mobila fabricata afara! De unde credeti ca sunt masinile bengoase?