REŞIŢA – Asta a răspuns cunoscutul actor de teatru și film la emisiunea CAON LIVE, întrebat de redactorul-șef Nina Curița ce eveniment cultural de amploare ar organiza la Reșița dacă ar avea această posibilitate, Dan Chiorean a răspuns cu umor, excluzând din start varianta unui festival de proporțiile Untold. „Sigur, n-aș aduce Untold în mijlocul Reșiței, asta sigur, nu l-aș aduce!“
Lăsând gluma deoparte, actorul a transmis și un mesaj pentru cei care conduc Reșița, subliniind că teatrul nu este doar un loc al spectacolelor, ci sufletul unui oraș. Ajuns în lumea teatrului încă de la 18 ani, Dan Chiorean și-a început parcursul artistic la Turda. Pornind de la propriul său traseu profesional, actorul a vorbit despre importanța păstrării teatrelor din orașele mai mici, instituții care au nevoie de sprijin și de continuitate, indiferent de culoarea politică a celor aflați la conducere. „Eu, fiind din lumea asta, îi rog pe toți, indiferent că e politică, să aibă grijă de perlele astea, pentru că nici nu-și dau seama.“, a transmis Dan Chiorean, referindu-se la valoarea pe care o au teatrele pentru comunitățile în care funcționează.
Întrebat cum vede rolul Teatrului de Vest în viața municipiului Reșița, actorul a făcut o comparație sugestivă între administrația locală și instituția culturală. În viziunea sa, dacă Primăria se ocupă de infrastructură și de rezolvarea problemelor cotidiene, teatrul este cel care dă suflet comunității și îi oferă ocazia să se privească pe sine, cu bune și cu rele. „Dacă Primăria pulsează și există și funcționează, înseamnă că organismul ăsta, Reșița, orașul ăsta, ca un corp, funcționează. Iar suflețelul, sufletul acestui organism superb, care este un oraș, o comunitate, este teatrul.“, a explicat actorul.
Dan Chiorean a insistat și asupra importanței spectacolelor dedicate copiilor, apreciind că întâlnirea directă cu arta teatrală are o valoare aparte, pe care mediul digital nu o poate înlocui. „Omul, când îl vezi că-i viu și îl vezi acolo, îl auzi cum respiră, îl auzi că-i lângă tine, altcumva e.“, a spus acesta, încurajând părinții și bunicii să-i ducă pe cei mici la teatru. În opinia sa, beneficiile unei astfel de experiențe se văd în timp, prin felul în care copiii ajung să înțeleagă lumea, oamenii și emoțiile.
Discuția a ajuns și la posibilitatea organizării unui eveniment cultural de amploare în municipiu. Dan Chiorean a vorbit despre importanța manifestărilor artistice, fără să considere că succesul trebuie măsurat exclusiv prin numărul spectatorilor. Actorul a dat exemplul festivalurilor și al evenimentelor, cum ar fi TIFF (Transilvania International Film Festival) care reușesc să-și construiască un nume, însă a subliniat că, dincolo de eticheta de festival, esențial este ca arta să ajungă la public. „Important e să se întâmple. Orice act artistic, dar să se întâmple!“, a punctat acesta.
Fie că este vorba despre un spectacol de teatru, o expoziție de fotografie sau o lucrare realizată de un sculptor, fiecare manifestare artistică merită șansa de a fi prezentată publicului. Chiar dacă la un eveniment participă doar câțiva oameni, actul cultural își păstrează valoarea. Mai mult, Dan Chiorean a vorbit despre responsabilitatea artiștilor de a crea o legătură autentică cu spectatorii, fără să îi învinovățească atunci când un spectacol nu îi convinge. „Spectatorul niciodată nu e de vină. Responsabilitatea e a noastră, a celor de pe scenă!“, a concluzionat actorul.
JCS-Denis Dutca
