Caraş-Severin, Romania

CARAȘ-SEVERIN – Situația a fost semnalată de consilierul județean Andrei Apostol, care a cerut managerului Spitalului Județean să adopte un regulament care să permită aparținătorilor să staționeze temporar la Urgențe, pentru a lăsa pacienții netransportabili!
Subiectul a fost readus în discuție la aproximativ 5 luni de la propunerea inițială de extindere a parcării de la Unitatea de Primiri Urgențe, a SJUR, care s-a transformat în intenție de amenajare a unui heliport.

Inițial, aleșii județului au alocat 200.000 de lei, din excedentul bugetar de anul trecut, suma fiind majorată recent la 223.850 lei, bani necesari achiziției documentațiilor în vederea amenajării heliportului la Spitalul Județean de Urgență din Reșița.

Consilierul Andrei Apostol, care a avut ideea extinderii parcării, a explicat că, inițial, când a discutat cu președintele Consiliului Județean, Silviu Hurduzeu, a crezut că vor fi rezolvate foarte multe probleme. În sensul că, „aparținătorii care vin de urgență în parcarea acolo și vor să lase acolo o persoană cu probleme, vor să intre în parcare ca să poată să ducă repede persoane netransportabile, sunt gonite – și am mai multe informații, de la mai multe persoane în sensul ăsta – de omul care păzește parcarea! Nu li se dă accesul în parcarea aceea de acolo, pentru că de fiecare dată li se spune că aici aterizează elicopterul. Haideți să trecem peste toate demersurile astea de avizare, ca să putem să facem un heliport ca lumea, și pur și simplu să amenajăm terenul! Am alocat banii ca să facem reparație pe terenul respectiv, urmând ca ulterior să putem să facem un heliport așa cum este normal.“

Consilierul liberal a subliniat că, unii, nu se știe cine, ar parca în ograda Urgențelor, în vreme ce majoritatea locurilor de parcare sunt libere. Așa că a profitat de prezența managerului SJUR la ședința CJ și a transmis: „Aș dori să ca domnul manager să țină cont de situația asta și să facă un regulament acolo încât să fie 3-4 locuri pentru aparținători să vină să poată să parcheze 10-20 de minute, să poată să și ducă omul în Urgență și să nu mai fie trimis la plimbare. Adică de fiecare dată în parcarea aia sunt locuri libere unde parchează nu știu cine, dar oamenii nu au acces la acea parcare.“

Trebuie explicat că, în fața SJUR, există parcare publică cu plată, aparținând municipalității reșițene. Iar lucrurile cerute de consilierul Apostol nu sunt chiar atât de simple precum par. Crina spunea că, așa cum e normal, studiile trebuie făcute pentru heliport, și că e firesc ca în incinta spitalului, a Urgențelor, să nu se poată parca. Fie vorba între noi, e plin de mașini abandonate peste tot, care blochează locurile unde se poate parca liber.

În plus, așa cum a precizat șeful CJ, Silviu Hurduzeu: „Dacă facem înainte parcarea, există riscul ca ulterior să nu primim aprobări pentru a face un heliport. Haideți să începem cu heliportul, să vedem dacă primim aprobările necesare, dacă acolo pot ateriza elicoptere. Și apoi facem tot ceea ce e nevoie ca să fie funcțional.“

JCS-Antoniu Mocanu

Adaugă comentariu