Caraş-Severin, Romania

CARAȘ-SEVERIN – Procurorul suspendat de la Parchetul Caraș-Severin a contestat decizia luată de magistrații din Alba, care au decis scoaterea lui din arest și internarea într-un spital de specialitate!

„Dispune internarea medicală provizorie a inculpatului Bucurică Radu George într-o unitate specializată de asistenţă medicală, până la însănătoşire sau până la ameliorarea care înlătură starea de pericol ce a determinat luarea măsurii. Revocă măsura arestării preventive a inculpatului.”, era decizia Curții de Apel Alba Iulia de săptămâna trecută.

Chiar și așa, Radu George Bucurică a atacat, prin contestație, decizia la Înalta Curte de Casație și Justiție, iar joi, 1 octombrie, va fi dus în fața judecătorilor de la București, care vor trebui să decidă asupra prelungirii arestării preventive și, în secundar, asupra internării medicale în mod provizoriu într-o unitate specializată.

Reamintim că procurorul suspendat Radu George Bucurică este anchetat penal pentru mai multe infracţiuni după ce a folosit într-o discotecă din județul Hunedoara un pistol letal pe care îl deţinea ilegal. Bucurică a fost inițial arestat preventiv pentru nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, tulburarea ordinii şi liniştii publice şi două infracţiuni de ultraj!

JCS-L.A.

Adaugă comentariu