HERCULANE – Coincidență sau nu, după apariția articolului în care scriam că Romeo Dunca e dispus să pună elicopterul, gratis, la dispoziția autorităților pentru stingerea incendiului de pădure de pe Domogled, a reacționat imediat Departamentul pentru Situații de Urgență (DSU). Într-o postare pe Facebook, DSU face un scurt istoric al intervențiilor pe Domogled, începute încă din august, și anunță că, de azi, două elicoptere vor zbura din nou în zonă pentru a ajuta la stingerea incendiului de pădure!
„Până în prezent, elicopterele au executat 1190 de aruncări cu apă asupra zonelor inaccesibile intervenției terestre. Pe timpul celor două intervenții, elicopterele au efectuat 25 de misiuni, însumând aproape 155 de ore de zbor dedicate intervenției și sprijinului operațiunilor de la sol. Având în vedere volumul de zbor acumulat pe timpul acestor intervenții, elicopterele intră, în funcție de necesitățile tehnice și de programarea activităților de întreținere, în etape de mentenanță planificată, parte a programului curent de întreținere și exploatare a aeronavelor. Aceste activități sunt necesare pentru menținerea capacității operaționale și desfășurarea în condiții de siguranță a misiunilor aeriene. În continuarea misiunilor operative, având în vedere dinamica intervenției, marți, 29 septembrie, două elicoptere ale Inspectoratului General de Aviație al MAI, dintre care unul care face parte din rezerva rescEU din cadrul Mecanismului European de Protecție Civilă, aflată în țara noastră, se vor alătura echipelor de la sol. Cele două elicoptere vor acționa în sprijinul forțelor terestre, prin intervenții asupra focarelor inaccesibile, în funcție de evoluția situației și de condițiile de siguranță pentru desfășurarea zborurilor.”, a transmis DSU.
Pe lângă sprijinul aerian, ca și până acum, la fața locului sunt mobilizate zeci de echipaje de pompieri din cadrul IGSU, membri ai SVSU, lucrători ai Ocolului Silvic și reprezentanți ai Administrației Parcului Național Domogled – Valea Cernei.
JCS-L.A.
FOTO: Băile Herculane – Cazare și Turism
