Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – Centrul Universitar al Universității Babeș-Bolyai din Reșița a dat luni, 28 septembrie, startul anului universitar 2026-2027. Ceremonia de deschidere a avut loc de la ora 12, în Aula „Eftimie Murgu“, în prezența studenților, cadrelor didactice, reprezentanților administrației publice, ai instituțiilor județene și ai mediului socio-economic!

Anul universitar care începe vine cu o dublă aniversare pentru Reșița: 55 de ani de învățământ superior și 255 de ani de tradiție industrială. Directorul Centrului Universitar UBB din Reșița, Cristian Chioncel, a subliniat legătura dintre cele două momente, arătând că dezvoltarea industrială a orașului a generat nevoia de specialiști, iar învățământul superior a devenit, în timp, un răspuns la această nevoie. „Cei 55 de ani înseamnă generații de studenți, profesori și absolvenți, proiecte realizate și aspirații. Ei reprezintă o contribuție constantă la dezvoltarea Reșiței, a județului și a întregii regiuni a Banatului de Munte.“, a transmis Cristian Chioncel.

Directorul UBB Reșița a vorbit și despre proiectele prin care centrul universitar își dezvoltă infrastructura. Potrivit acestuia, prin finanțări atrase în cadrul Programului Regional Vest sunt modernizate spațiile de învățare și sunt dotate laboratoarele cu echipamente și resurse digitale adaptate cerințelor actuale. Totodată, cercetarea este dezvoltată prin proiecte din cadrul inițiativei europene IPCEI, care vizează inclusiv componente microelectronice și utilizarea inteligenței artificiale în aplicații avansate.

Un alt punct important îl reprezintă programele de studii în regim de învățământ dual, în domeniul ingineriei și al științelor economice, dezvoltate prin proiectul Campus Dual Integrat Banatul Montan Reșița. Acestea urmăresc apropierea pregătirii academice de experiența practică oferită alături de partenerii economici. „Un centru universitar puternic nu se poate dezvolta în mod izolat. El are nevoie de colaborarea cu autoritățile locale, cu instituțiile de învățământ și cultură, cu organizațiile comunității și cu mediul economic.“, a precizat Chioncel.

La ceremonia de deschidere a fost prezent și părintele Casian Rușeț, consilier eparhial al Episcopiei Caransebeșului, care a transmis un mesaj atât cadrelor didactice, cât și studenților. Acesta a pus accent pe necesitatea flexibilității și a interdisciplinarității în educație, susținând că profesorii trebuie să fie pregătiți să se adapteze unei societăți aflate într-o continuă schimbare. În mesajul adresat studenților, părintele Casian Rușeț le-a transmis acestora să nu considere diploma universitară drept finalul formării profesionale. „Facultatea nu va face din dumneavoastră profesioniști. Când terminăm facultatea, nu suntem experți. Facultatea ne dă instrumente pentru ca, ulterior, să devenim experți în ceea ce facem.“, a spus acesta.

O noutate anunțată în cadrul ceremoniei a venit din partea prefectului județului Caraș-Severin, Cristian Gâfu. Acesta a anunțat că, începând cu anul universitar 2026-2027, studenții vor avea posibilitatea să participe, ca mod de practică, în cadrul unor acorduri de colaborare, la ședințele Instituției Prefectului. Gâfu i-a îndemnat pe studenți să fie activi, să pună întrebări și să urmărească direct modul în care funcționează administrația publică. „Este important să fiți prezenți la ședințe, pentru că la aceste ședințe participă toate instituțiile cu care autoritatea Prefectului colaborează. Aveți ocazia astfel să cunoașteți ce se întâmplă în mod direct. Vă spun sincer că această idee mi-a venit mizând pe tinerețea voastră și pe dorința de cunoaștere astfel încât mă aștept să adresați, dacă nu din primele ședințe, în cursul anului universitar cât mai multe întrebări.“, a transmis prefectul.

Viceprimarul Reșiței, Mădălina Chiosa, i-a provocat pe studenți să privească anii de facultate și din perspectiva contribuției pe care o pot avea în comunitate. Aceasta a vorbit despre impactul tehnologiei și al inteligenței artificiale asupra educației și profesiilor și le-a transmis tinerilor că una dintre cele mai importante competențe pe care le pot dobândi este capacitatea de a pune întrebările potrivite și de a gândi critic. „Cea mai importantă lecție pe care o puteți primi în universitate nu este să aveți întotdeauna răspunsurile corecte, ci să învățați să puneți întrebările potrivite, să gândiți critic și să aveți curajul propriilor voastre idei.“, a spus viceprimarul. Chiosa i-a încurajat pe studenți să se implice în proiecte și în viața orașului, subliniind că transformarea Reșiței nu înseamnă doar infrastructură și investiții, ci și oameni pregătiți și implicați.

Prezent la eveniment a fost și Adrian Torma, fostul primar al orașului Moldova Nouă, care le-a vorbit studenților despre încrederea în propriile forțe. Torma a subliniat că tinerii pot contribui la dezvoltarea județului atât în mediul privat, prin crearea unor companii, cât și în administrația publică. „Încredere. Să aveți încredere în voi. (…) Valoarea nu așteaptă vârsta. Și voi sunteți extrem de valoroși.“, le-a transmis acesta studenților. Torma a menționat și colaborarea dintre Primăria Moldova Nouă și UBB, inclusiv în ceea ce privește elaborarea unei strategii de dezvoltare pentru oraș.

La ceremonie a participat și primarul municipiului Caransebeș, Felix Borcean, absolvent al Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca. Edilul a vorbit despre importanța existenței unui centru de învățământ superior în județ și despre rolul acestuia în dezvoltarea comunității. „Este foarte important ca un județ destul de amărât, trebuie să spunem, cum este Caraș-Severinul, să aibă o formă de învățământ superior. (…) Este una dintre șansele noastre, ale județului nostru, să creștem, să creștem valori, să fim competitivi pe piața muncii.“, a declarat Borcean. Acesta i-a îndemnat pe studenți să profite și de partea socială a vieții universitare și să fie cât mai prezenți în viața reală, nu doar în rețelele sociale.

Un mesaj adresat în special noilor studenți a venit și din partea Francescăi Rotundu, președintele Ligii Studenților CUUBBR. Aceasta i-a încurajat pe tineri să se implice în proiecte, să experimenteze și să nu se teamă de eșec. „Vă sfătuiesc să vă implicați în cât mai multe proiecte, să încercați cât mai multe lucruri, fără frica de așa-zisele eșecuri.“, a transmis reprezentanta studenților. Aceasta le-a mai spus colegilor să construiască relații și experiențe care să rămână importante și după terminarea facultății. „Rămâneți curioși, pentru că nu, dragii mei, curiozitatea nu a omorât pisica.“, a încheiat Francesca Rotundu.

La rândul său, inspectorul școlar general al județului Caraș-Severin, Carina Pristavu, a pus accent pe educație, muncă, sacrificiu, schimbare și autonomie, subliniind necesitatea adaptării noilor generații la o societate aflată într-o transformare continuă.

 

Ceremonia s-a încheiat cu mesajul directorului Cristian Chioncel pentru studenții care aleg să-și construiască viitorul la Reșița, inclusiv pentru cei veniți din alte țări. „Succesul universitar nu se măsoară doar prin note, examene promovate sau diplome. El se reflectă în competențele dobândite, în legăturile construite, în curajul de a gândi independent și în responsabilitatea cu care veți folosi ceea ce ați învățat.“, a transmis directorul CUUBBR.

Cristian Chioncel a declarat oficial deschis anul universitar 2026-2027 la Centrul Universitar al Universității Babeș-Bolyai din Reșița, într-un an aniversar în care învățământul superior reșițean marchează 55 de ani de existență.

JCS-Denis Dutca

Adaugă comentariu