Caraş-Severin, Romania

CARAȘ-SEVERIN – După Slatina-Timiș, ultima sosită în rândul comunelor care vor transport electric de la Caransebeș, a venit și rândul Armenișului, la 25 de kilometri de municipiul de pe Timiș și Sebeș, să ceară intrarea în Asociația de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) Transport Public Caransebeș!

Deja de autobuzele electrice beneficiază pe lângă Caransebeș, Turnu Ruieni și Buchin, și comuna Bolvașnița, iar la Slatina-Timiș și Armeniș acestea vor circula după parcurgerea tuturor pașilor ce țin de documentațiile necesare transportului metropolitan. De altfel, în urmă cu câteva zile, aleșii locali de la Armeniș și-au dat acordul pentru înscrierea în ADI, iar ceilalți membri vor trebui să aprobe cât mai rapid, tot prin HCL, primirea Armenișului în asociația de transport metropolitan, ceea ce va face ca numărul comunelor care beneficiază de autobuzele electrice de la Caransebeș să ajungă la 5.

„Este încă un pas făcut de Caransebeș spre comunele din jurul nostru. Ne dorim un transport civilizat, ecologic și eficient pentru cetățeni, iar colaborarea între comunitățile noastre, indiferent de culoarea politică a primarilor, arată că putem construi împreună un viitor mai verde.”, a precizat primarul Caransebeșului, Felix Borcean.

Pe lângă cele patru autobuze electrice de care dispune acum InterTrans Caransebeș, societate a municipalității, urmează ca flota de „electrice” să se mărească în scurt timp cu încă un autobuz și două microbuze, achiziționate tot prin fonduri europene.

JCS-N.C.

Adaugă comentariu