Caraş-Severin, Romania
CARANSEBEȘ. În vederea efectuării lucrărilor pentru montarea CMDP – cămine de măsurare a debitului și presiunii apei potabile distribuite în rețeaua municipiului Caransebeș, se va opri furnizarea apei potabile în data de 11.09.2026-12.09.2026 de la ora 23:00 până la 04:00. Vor fi afectaţi consumatorii de pe str. Teiușului, str. Corcana, str. Godeanu, str. Pinilor, str. Vârful Pietrei.

Lucrarea va fi executată în intervalul orar specificat, de către personalul S.C. AQUACARAȘ S.A – Punct de Lucru Caransebeș. Ne cerem scuze consumatorilor afectați, de disconfortul creat de această oprire. La reluarea serviciului de alimentare cu apă potabilă, este posibil să apară apă tulbure la robinetele consumatorilor din zona menţionată. Dacă situaţia persistă vă rugăm să contactați Dispeceratul Central al S.C. AQUACARAȘ S.A la tel. 0255/215643 sau 0766341274 și Punctul de Lucru Caransebeș la tel. 0255 – 516321 sau 0722333735.

Mulţumim cetăţenilor pentru înţelegere.

CONDUCEREA SC AQUACARAȘ SA

Adaugă comentariu