REȘIȚA – La finalul victoriei cu 2-1 cu Steaua, tehnicianul Dorinel Munteanu și-a felicitat jucătorii pentru reacție și pentru forța grupului. De cealaltă parte, Daniel Oprița a recunoscut fără ocolișuri că echipa sa a fost lipsită de ambiție și că traversează o criză mai degrabă mentală decât fizică!
Două discursuri diferite după un meci în care Reșița a arătat că se află pe un drum ascendent, iar Steaua continuă să se afunde în mediocritate. „Felicitările trebuie să le primească echipa. A fost o reacție la care mă așteptam după ultimul joc de la Popești-Leordeni. Echipa a înțeles mesajele mele, iar forța grupului este foarte importantă. Am făcut o partidă bună, exactă, cu un adversar care nu reflectă în niciun fel situația din clasament. Steaua trece printr-o situație dificilă, dar are un antrenor experimentat, jucători valoroși și va ieși din această criză. Băieții noștri au făcut o partidă bună. Am început jocul fără ritm, dar apoi am pus stăpânire pe joc, ne-am creat ocazii, iar scorul putea fi mult mai mare. Sunt puțin supărat că am luat gol în minutul 90, ceea ce nu este permis. În plus, a fost un gol primit din fază fixă și trebuie să mai lucrăm la acest aspect. Îmi doresc să nu ne coste pe viitor această lipsă de concentrare. Chiar dacă am primit acel gol în ultimele secunde, nu accept să luăm gol din asemenea faze. Per total, sunt mulțumit de jocul echipei, de implicarea băieților și mă bucur pentru suporteri. Sper că vor susține echipa în număr și mai mare și, împreună, să formăm un grup foarte puternic. Beșca, noul jucător, a intrat foarte bine și a făcut o partidă solidă. Are calitate. Toți juniorii pe care îi am se pregătesc foarte bine.”, a declarat antrenorul Dorinel Munteanu.

Din declarațiile lui Daniel Oprița reiese imaginea unei echipe a Stelei care a venit la Reșița fără energia și determinarea necesare unui astfel de meci. „A fost un meci între două echipe, una foarte bine motivată, iar alta fără nicio ambiție. Un rezultat meritat pentru Reșița. Scorul putea fi și mai mare. Felicit echipa Reșiței și pe Dorinel Munteanu pentru rezultat și pentru joc. Mai multe nu pot să spun. La cum am jucat, nu aveam nicio șansă. Meciurile trecute am jucat cu aceiași jucători și au putut să alerge, dar cred că am avut o cădere mai mult mentală decât fizică. Jucătorii au fost resemnați, fără moral, iar atunci când rezultatele nu te ajută, cazi psihic. Acolo cred că este problema. Am pierdut meciurile așa-zis accesibile, iar acum urmează cele grele. Sper să revină jucătorii accidentați și să strângem puncte. Nu am fost obișnuiți cu astfel de rezultate. Asta este situația și trebuie să o scot la capăt. Dacă am fi câștigat acest meci, poate am fi putut spera la play-off, dar acum jucăm pentru altceva. Sper ca Reșița să promoveze în prima ligă. Are un antrenor bun, care a reușit acest lucru cu Oțelul Galați, și cred că poate să o facă și acum. Pentru noi este rușinos ce se întâmplă. Reprezentăm Steaua, avem tradiție, suporteri și trebuie să fim puternici. Trebuie să punem osul la muncă și să scoatem echipa din situația asta.”, a spus Daniel Oprița, antrenorul Stelei.
JCS-Ștefan Moraru
