Caraş-Severin, Romania

CARAȘ-SEVERIN – Pe lista celor sancționați se numără 6 persoane fără centură de siguranță și 2 trotinetiști!

În prima zi a săptămânii, pe DN 6, polițiștii rutieri au instituit 5 filtre fixe și mobile pe tronsoanele de drum cu risc rutier ridicat, în acțiune fiind angrenați polițiști din cadrul structurilor rutieră și ordine publică. S-a acționat și cu mai multe mijloace tehnice, inclusiv cu cele de măsurare a vitezei de tip TruCam. Și s-au făcut undeva la 20 de testări pentru depistarea consumului de alcool și 2 pentru depistarea substanțelor psihoactive.

„Pentru abaterile constatate, polițiștii au aplicat 30 de sancțiuni contravenționale, dintre care 6 au fost pentru neportul centurii de siguranță, alte 2 fiind aplicate conducătorilor de trotinete. Ca măsură complementară, polițiștii au retras 3 certificate de înmatriculare, iar 12 vehicule au fost verificate cu sprijinul reprezentanților Registrului Auto Român, în cadrul activităților beneficiind de sprijin și din partea Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier. (…) Polițiștii rutieri vor continua activitățile de prevenire și control pe drumurile publice din județ, în vederea reducerii riscului rutier și prevenirii producerii accidentelor. Recomandăm conducătorilor auto să respecte regulile de circulație, să adapteze viteza la condițiile de drum și trafic, să păstreze o distanță corespunzătoare între autovehicule și să nu conducă sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive. De asemenea, le recomandăm tuturor participanților la trafic să manifeste atenție și responsabilitate în deplasare și să adopte o conduită preventivă.“, transmite Poliția județului.

JCS-A.M.

Adaugă comentariu