Caraş-Severin, Romania

CARAȘ-SEVERIN – Poliția județului pune în gardă conducătorii auto că azi se derulează o acțiune în care sunt angrenate atât efectivele rutiere, cât și cele de ordine publică, dar și cei de la RAR și ISCTR!

Acțiunea pentru creșterea siguranței și reducerea accidentelor se derulează intens pe DN 6. Mai ales că în ultimele zile au fost înregistrate valori ridicate de trafic, formându-se coloane lungi. Dacă asta a domolit circulația pentru unii, pentru alții a crescut riscul rutier…

„La activități participă polițiști din structurile de rutieră și ordine publică și vor utiliza mijloace tehnice specifice, respectiv aparate Trucam, etiloteste/etilometre și aparate DrugTest. În sprijinul acțiunii au fost solicitate și echipaje din cadrul Registrului Auto Român (RAR) și Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier (ISCTR). Având în vedere valorile ridicate de trafic și temperaturile ridicate înregistrate, polițiștii le recomandă conducătorilor auto să manifeste prudență, să adapteze viteza la condițiile de drum și trafic, să păstreze o distanță corespunzătoare între autovehicule și să nu conducă sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive. Polițiștii recomandă tuturor participanților la trafic să respecte regulile de circulație și să adopte o conduită preventivă, pentru a contribui la reducerea riscului de producere a accidentelor rutiere.“, transmite Poliția județului.

JCS-A.M.

Adaugă comentariu