REȘIȚA – Atletul reșițean Cristi Roiban a cucerit pentru a doua oară în carieră titlul de campion național în proba de 100 de metri, după succesul obținut în cadrul Campionatului Național de Seniori desfășurat la Craiova, în perioada 25-26 iulie!
Ultimul său titlu național la această probă fusese câștigat în vara anului 2023. Roiban a dominat competiția și a încheiat cursa de 100 de metri pe primul loc, cu timpul de 10,48 secunde, în ciuda unui vânt de -0,7 m/s, care i-a influențat performanța. „Proba de 100 de metri și ștafeta de 4×100 le-am câștigat detașat. La 100 de metri am alergat 10,48. Din păcate am avut vânt din față, minus 0,7 metri pe secundă. Orice vânt din față se resimte. Dacă nu aș fi avut acest vânt făceam un nou record personal omologat.“, a declarat atletul reșițean.
Pe lângă aurul de la 100 de metri, acesta a contribuit și la victoria echipei sale în proba de ștafetă 4×100 de metri, obținând astfel două medalii de aur la ediția din acest an a Campionatului Național de Seniori. La final, sportivul a făcut o comparație între începutul și sfârșitul sezonului competițional, evidențiind determinarea cu care a reușit să performeze în ciuda problemelor medicale. „Am câștigat medalia de aur național la proba de sprint indoor, 60 de metri, accidentat și am încheiat anul tot cu o problemă medicală și cu medalia de aur națională la sprintul de 100 de metri outdoor!“, a spus, zâmbind, Cristi Roiban. Tot odată acesta o să povestească mai multe detalii despre acest sezon plin de urcușuri și coborâșuri la emisiunea CAON Live, săptămâna viitoare!
Prin acest nou titlu național, atletul din Reșița confirmă încă o dată că rămâne unul dintre cei mai valoroși sprinteri ai României, reușind să își impună superioritatea chiar și în condiții dificile de concurs.
JCS-Denis Dutca
