OBREJA – Atât are de plătit un bărbat de 51 de ani, stăpânul unei cățelușe de un an, extrem de slabă, ținută fără îngrijiri medicale, fără microcip și fără documentele impuse de legislația actuală!
Pornind pe urmele cântecului popular „La Obreja în grădină“, interpretat exemplar de regretați rapsozi ai Banatului Montan, polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor Caraș-Severin transmit că au pus în scenă, miercuri, 8 iulie, o serie de „verificări privind nerespectarea condițiilor de bunăstare ale animalelor pe raza comunei Obreja. În urma activităților, au identificat la domiciliul unui bărbat de 51 de ani din comuna Obreja, un câine, femelă, de rasă comună, în vârstă de aproximativ 1 an, care se afla într-o stare necorespunzătoare din punct de vedere medical, extrem de slab, nu era identificat prin microcipare și nu beneficia de asistență medicală, conform prevederilor legale în vigoare. Totodată, patrupedul canin fusese luat în proprietate fără documentele sanitar-veterinare prevăzute de legislație.“
Fotografia grăitoare ne trimite la alt vers-întrebare, din folclorul bănățean: „Cine-i om și cine-i câine?“ Situația bietului suflet, găsit nemâncat și ținut în lanț, a fost rezolvată prin încredințarea acestuia în grija unei asociații pentru protecția animalelor, „unde va beneficia de condiții corespunzătoare de bunăstare și îi va fi asigurată asistența medicală de care are nevoie“, după cum ne asigură Poliția județului.
Pentru toate ilegalitățile găsite la Obreja, în grădină, cetățeanul a fost sancționat contravențional, valoarea totală a sancțiunilor aplicate fiind de 10.000 de lei.
„Polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor Caraș-Severin recomandă respectarea legislației în materie, respectiv asigurarea asistenței medicale, identificarea câinilor prin microcipare și deținerea documentelor sanitar-veterinare obligatorii, pentru a se asigura trasabilitatea animalelor.“, a încheiat Poliția județului.
JCS-A.M.
