Caraş-Severin, Romania

CARAȘ-SEVERIN – Peste 1.200 de candidați au susținut miercuri, 1 iulie, proba obligatorie a profilului din cadrul examenului național de Bacalaureat, sesiunea iunie-iulie 2026. În Caraș-Severin, examenul s-a desfășurat fără incidente majore, însă trei elevi au fost eliminați din examen!

Potrivit inspectorului școlar general, prof. Ion-Lucian Miclău, la proba scrisă E.c) au fost înscriși 1.298 de candidați. Dintre aceștia, 1.217 s-au prezentat în sălile de examen, 78 au absentat, iar trei au fost eliminați.

La ieșirea din centrele de examen, elevii au avut păreri împărțite despre gradul de dificultate al subiectelor. Cei care au susținut proba la matematică, profil Mate-Info, au apreciat că cerințele au fost mai dificile decât în anii precedenți. „A fost mai greu comparativ cu celelalte teste din anii precedenți. La română mă așteptam să fie mai greu, iar la matematică mai ușor, dar a fost invers.“, a declarat unul dintre candidați. Un alt elev a considerat însă că subiectele au fost accesibile și chiar mai ușoare decât cele de la prima probă. „Mi s-a părut mai ușor. A fost un subiect care mi-a plăcut mult mai mult și chiar speram să pice eseul din comunism la istorie.“, a spus acesta. Au existat și opinii potrivit cărora dificultatea a fost apropiată de cea a sesiunilor precedente. „Subiectele au fost destul de accesibile. Au existat câteva puncte mai dificile, dar puteau fi rezolvate.“, a afirmat un absolvent.

Emoțiile și nivelul de pregătire au făcut diferența pentru alți candidați. „În comparație cu româna, mi s-a părut puțin mai greu pentru că nu am fost atât de pregătit.“, a mărturisit unul dintre elevi, în timp ce altul a declarat că matematica i-a inspirat mai multă încredere: „Mă pricep mai mult la matematică și am avut mai puține emoții decât la prima probă.“

Întrebați care au fost cele mai dificile cerințe, majoritatea au indicat subiectul al III-lea sau exercițiile care necesitau calcule numeroase ori interpretarea unor cerințe mai complexe. Cei care au susținut proba la istorie au apreciat că exercițiile privind autonomiile locale și comparațiile dintre evenimente istorice au necesitat mai multă atenție, însă au considerat că, per ansamblu, subiectele au fost abordabile.

JCS-Denis Dutca

Adaugă comentariu