Salonul cuprinde exact 100 de lucrări de
pictură, sculptură, grafică şi
artă decorativă semnate de 54 de
artişti. Pe simeză şi în
spaţiul galeriei întâlnim lucrări
ale unor autori de trei categorii de vârstă.
Una care aparţine fondatorilor acestei filiale (cu
5 decenii în urmă) a U.A.P.: Ioan Tolan ,
Francisc Baraniay, Ştefan Guleş, Elena
Stoinescu, Lia Cott; a doua, medie, a celor care au
urmat celei fondatoare prin Aculina Straşnei Popa,
Ioan Kett Groza, Eisele Szücs Zoe, cărora li
s-au alăturat apoi Dumitru Şerban, Onisim
Colta, Iosif Stroia, Delia Brânduşescu,
Lucian Cociuba, Mihai Păcurar, Rudolf Kocsis,
Maria Odry, Margareta Simo, Steinhübel
Zoltán, Gyöngiy Fodorean Pasztor, Aurel
Dumitru, Mihai Ţopescu, Maria Balea, Ioan Galea
şi alţii şi nu în ultimul
rând generaţia mai recentă de
absolvenţi ai academiilor de artă
timişorene, clujene, orădene sau
bucureştene: Adrian Sandu, Anamaria Şerban,
Cosmin Moldovan, Laurian Popa, Giotto
Doichiţă, Ioana Ţugulea, Anca
Sabău, Cristian Buzneanu, Ligia Seculici şi
chiar şi mai tinerii Camil Păcurar, Angela
Hanc, Bianca Hociung, A. Rosetti, şi Costin
Brăteanu (invitaţi), Mihai Bâgu, Sergiu
Avrămuţ sau Diana Serghiuţă. Au mai
expus alături de ei Nicolae Popa, Iolanda Muntean,
Mihai Takacs, Elena Boţan, Petronela Veliciu,
Bogdan Tzigan, Dacian Giura, Adrian Budea şi Ioan
Laurenţiu.
Dumitru Şerban expune o admirabilă piesă
din marmură roşie şi onix în care
precizia geometrică a finisajului se
îmbină organic cu ruptura naturală a
rocii ocru nisipiu stratificat. Lucrarea sa e centrul
spaţialal, cred, al celui mai frumos nucleu al
expoziţiei realizat împreună cu cele 5
desene mari de o rară fineţe semnate de Iosif
Stroia („Trei linii”, „Patru
linii”, „Cupa lui Venus” etc).
Rigoarea geometrică coexistă în planul
compoziţional cu prospeţimea gestului liber
dar trasat cu siguranţă.
Onisim Colta expune 5 piese încercând o
relaţionare parietal-spaţial, 2 pânze
mai mari în acril („Târnaţ din
Oaş” şi „Hambar”), care fac
trimitere la civilizaţii apuse, sau pe cale de a
se stinge. Lucrările spaţiale realizate
în lemn, alamă sau bronz aduc în
atenţie ideea de sacralitate
(„Cupola”, „Clopotniţa”
sau „Urme”) şi au un caracter voit
arhetipal.
Baraniay Francisc îndrăzneşte şi
reuşeşte să se rupă de vechiul
său figurativism şi să se exprime
exclusiv prin mijlocirea culorii şi a liniei. Ioan
Tolan expune unul dintre cele mai reprezentative
portrete de ale sale în bronz („Dona
Vergina”) iar Ştefan Guleş
rămâne fidel peisagismului său
împăstat în care adie un aer grav
ardelenesc. Gravorul Lia Cott prezintă pe
simeză un triptic axat pe ideea de sacralitate.
Elena Stoinescu, în buna tradiţie a
tapiseriei româneşti vine cu un simbol
matricial realizat în texturi din fibre naturale
(lână, iută, câlţi de
cânepă etc) în nuanţe coapte,
blânde, ce pare un ochi de apă în care
se oglindeşte astrul zilei. Tapiseria este
expusă într-o formulă
neconvenţională, pe un plan orizontal şi
pare o implicită reverenţă în
faţa unui cer care iubeşte glia care ne
hrăneşte.
Ioan Kett Groza expune două din ultimele sale
producţii, în care fluiditatea aproape
informală din lucrările anterioare e
substiutuită de cristalizări formale care
propun o nouă ordine.
Cornelia Josan Kocsis, vine cu trei pânze din
aceeaşi familie de metafore cosmice, care au ca
pretext lumea vegetală ce se retrage în sine
la stadiul de sămâmţă. O
lumină curată, aurie, învăluie
dansul acestor elemente supuse unui tainic principiu
ordonator.
Aculina Strasnei Popa ne dezvăluie un temperament
frământat care-şi transcrie prin
gesturi energice neliniştile intime pe ecranul
pânzei iar, Eisele Szücs Zoe
rămâne fidelă aceloraşi calde
nostalgii dintr-un spaţiu al pustei unei
copilării trăite adânc.
Sculptoriţa Anamaria Şerban expune, de data
aceasta, o instalaţie, un fel de prezentare
procesuală, prin mijlocirea fotografiei martor, a
unor etape ale structurării spaţiului
conceput de artistă în cadrul proiectului
„Sculptura azi. 4 discursuri” din 2007,
itinerată la Deva, Buzău şi Alba Iulia
în 2008.
În ansamblul său expoziţia de la Delta
e una dintre cele mai omogene sub aspectul
calităţii din ultimii ani. E dovada
clară că gruparea profesionistă
arădeană are un potenţial redutabil si
că în această grupare s-a creat,
în timp, un climat artistic axat pe
exigenţă şi profesionalism.