CARAȘ-SEVERIN – Prin aceasta înțelegându-se asumarea calității de asociat unic, urmare a retragerii celorlalte 15 UAT-uri asociate!
Constituită în 2018 ca o structură asociativă publică de interes local, în scopul asigurării unui management silvic centralizat pentru exploatarea și paza fondului forestier deținut de mai mult UAT-uri din județ, Regia Autonomă „Ocolul Silvic Banatul Montan RA“ (OSBM) s-a confruntat de la bun început cu disfuncționalități, intrând relativ recent într-un blocaj sever. „Neîndeplinirea obligațiilor contractuale de către unii parteneri asociați a lipsit regia de fluxul financiar minim necesar acoperirii cheltuielilor operaționale. Consecința cea mai gravă a acestor disfuncționalități a fost imposibilitatea achitării drepturilor salariale ale personalului silvic pe o perioadă consecutivă de aproximativ 6 luni, punând în pericol continuitatea serviciilor publice silvice pe teren.“, rezumă nota de fundamentare la proiectul de hotărâre adoptat, săptămâna trecută, de către Consiliul Local Reșița.
În OSBM erau asociate la 30 iunie 2025 (data ultimului raport publicat): cu o suprafață totală de 13.684,52 ha de fond forestier, UAT Brebu, Brebu Nou, Carașova, Ciclova Română, Cornea, Forotic, Goruia, Iablanița, Lăpușnicu Mare, Naidăș, Reșița, Sasca Montană, Slatina Timiș, Socol, Târnova, Ticvaniu Mare; la care se adăugau 7.368,02 ha aparținând UAT Domașnea, Fârliug, Lupac, Moldova Nouă, Pojejena, Ramna, Șopotu Nou, administrate silvic pe bază de contract; și 1.592,868 ha (UAT Dalboșeț, biserici și persoane fizice) pentru care se asigurau pază și prestări servicii silvice.
Aprobarea reorganizării OSMB prin preluarea de către UAT Reșița a rolului de coordonare în calitate de asociat unic încheie un proces început în luna ianuarie cu HCL 29/2026 prin exprimarea acordului de principiu, continuat rând pe rând de acordurile exprimate în același sens de către celelalte 15 UAT inițial partenere. Cât despre procesele cu doi dintre foștii parteneri, vizând recuperarea unor importante sume considerate a fi datorate Ocolului Silvic, acestea își urmează cursul.
„În acest moment, OSMB nu este într-o situație grozavă și asta se datorează celor 2 primării care nu și-au plătit de vreo 3 ani administrarea. Lăpușnicu Mare și Iablanița totalizează datorii de 1,8 milioane lei, în condițiile în care OSMB are datorii de 1,2 milioane lei.“,a explicat viceprimarul Daniel Călin în cadrul ședinței CL.
Potrivit Regulamentului/Statutului OSMB, suprafața cumulată a fondului forestier deținut de alte UAT-uri și persoane juridice/fizice pentru care vor fi prestate servicii silvice pe bază de contract de administrare este în prezent de 10.578,43 ha. Ca prim pas de trecere spre noua formulă de organizare, CL și-a ales cei 3 membri ai Consiliului de Administrație provizoriu, pentru o perioadă de 6 luni: Hadrian Constantin Popescu, Dorin Nicolae Bistrian și Dana Văduva. Potrivit Bugetului de venituri și cheltuieli aprobat pentru anul în curs, OSBM și-a propus realizarea unui profit de 57.140 lei, din venituri totale de 2.706.060 lei, respectiv cheltuieli totale de 2.648.920 lei, din care cea mai mare parte, 2.135.350 lei, cheltuielile cu personalul prognozat a scădea la 20 (de la 26 în 2025).
JCS-Walter Fleck
