Caraş-Severin, Romania

VEST. Institutul pentru Studii Geopolitice din cadrul Universității „Aurel Vlaicu” din Arad (IGS-UAV), în colaborare cu Institutul European de Cercetare pentru Studii Strategice (ERISS) din Ljubljana, organizează Forumul Global intitulat „New World Order in the Making: Impact on Europe and the Balkan Region”.

La eveniment vor participa cercetători, analiști și experți în geopolitică, drept internațional și economie internațională, afiliați unor universități și institute de cercetare de prestigiu, recunoscute la nivel internațional pentru contribuțiile academice și profesionale în domeniul studiilor geopolitice și strategice. Participanții provin din peste zece țări, inclusiv din Statele Unite ale Americii, și vor analiza transformările accelerate ale contextului geopolitic global și impactul acestora asupra Europei și regiunii Balcanilor.

Într-un context internațional marcat de transformări geopolitice majore, Forumul Global organizat de Universitatea «Aurel Vlaicu» din Arad își propune să creeze un cadru academic și strategic de dialog între specialiști de prestigiu din diferite state ale lumii. Tema abordată reflectă preocupările actuale privind redefinirea ordinii mondiale și impactul acestor schimbări asupra Europei și regiunii Balcanilor. Prin organizarea acestui eveniment, ne dorim să consolidăm rolul universității ca spațiu al reflecției academice, al cooperării internaționale și al dezbaterii responsabile asupra provocărilor globale contemporane”, a declarat rectorul UAV, dr.habil. Ramona Lile.

Evenimentul va avea loc în Sala Ferdinand din cadrul Primăriei Municipiului Arad, în data de 15 mai 2026, începând cu ora 09:00.

Intrarea liberă.

Adaugă comentariu