CARANSEBEȘ – Primarul Caransebeșului urmărește îndeaproape lucrările de 5 milioane de euro din cea mai mare zonă verde a municipiului, derulate pe fonduri europene, prin ADR Vest!
Felix Borcean a rămas impresionat de ceea ce a văzut în teren și are certitudinea că, la final, Parcul Teiuș, un simbol al Caransebeșului, va constitui o adevărată atracție pentru toată zona, lucrarea fiind monumentală.
„Orășelul Copiilor e singurul loc care va mai rămâne din vechiul Teiuș. În interiorul parcului va fi un iaz, va fi și o fântână pavimentală, unde se vor putea bucura copiii de toate jocurile acestea de apă. Puțin mai încolo va fi un amfiteatru natural, pe iarbă, pe sistemul amfiteatrelor antice grecești. În spatele stadionului avem o zonă de liniște, de agrement, unde vor fi niște alei șerpuite, presărate cu vreo patru sau cinci foișoare pentru relaxare. Și tot acolo, puțin mai exterior, va fi o zonă pentru iubitorii de acțiune, de adrenalină, pentru bicicliști sau pentru cei care au trotinete, dintr-un material foarte rezistent, cred că era cerut mai demult în parc, aici. Dincolo de amfiteatrul pe iarbă va un parc de aventură și undeva în dreptul Pescărușului va fi și o tiroliană, de vreo 30 de metri lungime. În zona dinspre podul balansoar vor fi plasate statuile, va fi o zonă de relaxare cu spații verzi, iar dincolo de Gugulanu, se va dubla zona de fitness, cu aparate noi și foarte moderne. Dincolo de acest loc va fi parcarea care se mută din zona tradițională. În Teiuș nu se va mai intra cu mașina decât strict în acea parcare.”, a explicat primarul Caransebeșului.

O altă noutate ar fi că nu vor mai exista alei de asfalt deloc în parc, iar iubitorii de jogging vor avea o pistă de tartan care va înconjura perimetrul central. Iar vești bune sunt și în ceea ce privește spațiile verzi. „O să mai fie plantate în jur de 3.000 de elemente vegetale, plante mici, ornamentale, arbuști și pomi. Am păstrat toate speciile de plante care au existat, am eliminat doar câțiva arbori care erau foarte bătrâni și constituiau un pericol. Va fi și sistem de irigare, sunt două bazine foarte mari, asta a fost primul lucru care a fost făcut. Electrificarea și introducerea rețelelor de apă, care tocmai pentru asta au fost introduse, pentru ca parcul să fie permanent verde. Și sistemul de iluminat este extraordinar, un concept care aștept să mă surprindă și pe mine.”, a adăugat Felix Borcean.

Primele rezultate concrete? Edilul Caransebeșului este optimist: „Am primit asigurări de la cei care se ocupă termenul de execuție a lucrărilor, că, cel puțin pentru Parcul Teiuș, finalizarea lucrărilor va fi în această toamnă, septembrie, poate octombrie. Pentru Parcul de la Vila Popov, probabil anul viitor. Recunosc, eu sunt pățit în multe lucrări, dar văzând cum se mișcă lucrurile și faptul că oamenii aceștia chiar lucrează, am certitudinea că ne vom putea bucura încă din această toamnă de frumusețea Parcului Teiuș. Nu știu exact cum va arăta, dar sunt convins că și ziua, și noaptea, Teiușul va arăta senzațional!”
JCS-Nina Curița
