MOLDOVA NOUĂ – Animalul era deținut fără documentele sanitar-veterinare cerute de lege, într-o zonă de la Moldova Nouă unde se știa că e ținut fără apă, hrană și adăpost adecvat!
Poliția județului vorbește despre intervenția pentru salvarea unei cabaline aflate în condiții improprii: „La data de 2 aprilie 2026, polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor Caraș-Severin, împreună cu polițiști ai Poliției Orașului Moldova Nouă și cu sprijinul luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale, au desfășurat o acțiune pentru verificarea respectării legislației privind protecția animalelor. Activitățile au avut loc pe raza orașului Moldova Nouă, într-o zonă în care existau informații referitoare la deținerea unei cabaline în condiții necorespunzătoare, respectiv fără apă, hrană, adăpost adecvat și fără asigurarea asistenței medicale, conform prevederilor legale. Totodată, animalul ar fi fost deținut fără documentele prevăzute de legislația sanitar-veterinară în vigoare.“

În momentul controlului, oamenii legii au avut grijă ca animalul să primească apa și hrana necesare, iar cei de la Protecția Animalelor au aplicat o amendă contravențională în valoare de 13.200 de lei.
„A fost emis un ordin de plasare în adăpost pentru cabalină, aceasta urmând a fi relocată într-un adăpost autorizat, unde beneficiază de condiții corespunzătoare de trai și bunăstare, respectiv hrană, apă, îngrijire și asistență medicală. Inspectoratul de Poliție Județean Caraș-Severin recomandă tuturor deținătorilor de animale să respecte cu responsabilitate obligațiile legale ce le revin, conform Legii nr. 205/2004 privind protecția animalelor.“, a mai precizat sursa citată.
JCS-A.M.
