CARAȘ-SEVERIN – În jur de 70 de polițiști și jandarmi au descins, sâmbătă și duminică, în Reșița, Caransebeș, Moldova Nouă și în zona rurală adiacentă. Acțiunile cu efective mărite au vizat menținerea ordinii și liniștii publice, creșterea gradului de siguranță rutieră, dar și prevenirea și combaterea faptelor antisociale!
Au fost organizate mai multe tipuri de acțiuni, inclusiv de tip blocadă, fiind angrenați în total în jur de 70 de polițiști rutieri, de ordine publică și de investigații criminale, și jandarmi. „Polițiștii au legitimat aproximativ 370 de persoane, au verificat peste 200 autovehicule și au testat cu aparatele etilotest și drugtest aproximativ 70 de persoane. De asemenea, au verificat peste 20 de localuri publice și 7 locații de interes, precum parcuri sau zone cu risc criminogen. Totodată, polițiștii au efectuat controlate la agenții de securitate și la persoane de interes, dar și la deținători de arme și deținători de câini periculoși. Pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat peste 120 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 44.000 de lei. Ca măsură complementară, polițiștii au reținut 2 permise de conducere și au retras 10 certificate de înmatriculare și 3 plăcuțe de înmatriculare.“, transmite Poliția județului.
DN 6 a fost scena unei acțiuni distincte, în sistem cascadă, coordonată de Serviciul Rutier, în colaborare cu județele Timiș și Mehedinți. S-a derulat vreme de 4 ore, între orele 15.00 și 19.00, duminică, 29 martie, când au fost aplicate peste 70 de sancțiuni contravenționale la regimul rutier. Peste 50 dintre ele au fost pentru viteză excesivă, 3 pentru depășiri neregulamentare, restul de circa 20 vizând alte abateri. În total, amenzile au depășit 33.000 de lei. În cadrul aceleiași acțiuni, polițiștii au reținut 4 permise de conducere, dintre care 3 pentru depășiri neregulamentare, și au retras 2 certificate de înmatriculare.
JCS-A.M.
