Caraş-Severin, Romania

CARAȘ-SEVERIN – E concluzia care se desprinde din raportul Direcției Județene de Statistică privind evoluția acestora în 2025!

Volumul producției industriale totale a județului a înregistrat în 2025 o scădere cu 22,9% față de anul precedent, consecutivă altei scăderi de 19,1% în 2024 față de 2023, potrivit datelor Direcției Județene de Statistică. În ceea ce privește indicele volumului cifrei de afaceri realizate de firmele cu profil industrial cu sediul în județ, acesta a scăzut la rândul său cu 20,5 % față de aceeași perioadă a anului 2024.

Exporturile în valoare de 215.919.000 de euro din primele 11 luni ale anului trecut au scăzut cu 27,7% față de cele din perioada echivalentă precedentă, importurile de 186.248.000 de euro fiind la rândul lor în scădere, cu 19,4%, asemeni balanței comerciale exprimată prin soldul FOB/CIF care, deși prezintă un excedent de 29.671.000 de euro, a fost în scădere cu 56% față de cel de 67.468.000 din 2024!

„Comparația datelor din anul 2025 cu cele din anul 2024 relevă o scădere a numărului de turiști cazați (-5,6 %), cât și a numărului de înnoptări (-1,9%), în timp ce durata medie a sejurului a crescut de la 2,7 zile/turist în anul 2024, la 2,8 zile/turist pentru anul 2024.“, explicat directorul executiv al DJS, Cătălin Ionuț Hogea, în cadrul ședinței Colegiului Prefectural.

La sfârşitul anului trecut, efectivul salariaților din economia județului a fost de 55.200 de persoane (în creștere cu 194 persoane), din care 62,0% își desfășurau activitatea în servicii, 33,5% în industrie și construcții, iar 4,5% în agricultură, silvicultură și servicii anexe. Câștigul salarial mediu brut a fost, în decembrie, de 7.677 lei/salariat (sub cel pe ţară de 9.868 lei), în timp ce câștigul salarial mediu net a fost de 4.601 lei/salariat, mai mare cu 4,2% faţă de decembrie 2024 (de 4.423 lei), dar tot sub cel național (5.914 lei/salariat). „În luna decembrie 2025, în județul Caraș-Severin se aflau 3.707 șomeri, 1.976 fiind bărbați și 1.731 femei. Rata șomajului, a fost de 4,0% la sfârșitul anului trecut, cu o creștere de 0,5% față de luna decembrie a anului 2024.“, a adăugat Hogea. Cu această rată a șomajului pe județ, ne-am plasat cu 0,7% peste cea de 3,3% de la nivel naţional, din aceeași perioadă.

JCS-Walter Fleck

Adaugă comentariu