CARANSEBEȘ – Anul trecut, producția a fost în creștere cu 59% față de 2024, iar pentru 2026, Grupul Agroland își propune dublarea capacității de producție a furajelor BIO de la Caransebeș!
Obiectivul Agroland pentru fabrica de nutrețuri BIO de la Caransebeș este atingerea unui volum total de 75.000 de tone pe an până în 2028. Strategia prevede, în paralel, și modernizarea fabricii de furaje BIO de la Caransebeș. „În 2026 vom integra și fabrica de nutrețuri BIO de la Caransebeș, iar în paralel continuăm investițiile pentru modernizarea unității din Caransebeș, astfel încât aceasta să funcționeze la standarde tehnologice ridicate și să contribuie la consolidarea poziției noastre în zona de producție.”, a precizat Florin Radu, director general Agroland Agribusiness.
Tot în 2026, Grupul Agroland își propune să demareze producția și pe segmentul ouălor lichide. În acest sens, compania va deschide o nouă fabrică de ouă lichide la Caransebeș, care va avea o capacitate de 10 tone de produs finit pe zi. În perioada 2027–2028 urmează să fie dezvoltate și linii de produse derivate, precum omlete, sosuri și maioneze. Investiția în această fabrică, a doua fabrică de ouă lichide care se va deschide în România, este de 1,5 milioane de euro.
Agroland funcționează pe fosta platformă Agrobanat (situată în imediata apropiere a centurii de ocolire a Caransebeșului), înființată de regretatul Florentin Cârpanu.
JCS-L.A.
