Caraş-Severin, Romania

CARAȘ-SEVERIN – Ancheta relevă faptul că pădurarii tratau fondul cinegetic ca pe propria tarla, nelipsind sumele impresionante de bani, muniția confecționată artizanal sau afacerile cu lemne!

O amplă acțiune a fost pusă în scenă de autorități, incluzând cinci percheziții domiciliare făcute la persoane având calitatea de personal silvic, precum și 27 de mandate de aducere pentru 16 suspecți și 11 martori. În urma acestora, au fost ridicate mai multe mijloace materiale de probă, precum și sume de bani în valoare aproximativă de 155.000 de lei și 44.000 de euro. De asemenea, într-unul dintre imobilele percheziționate au fost identificate 4 cartușe de calibru 12, confecționate artizanal, care au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.

Potrivit anchetatorilor, „în perioada 2024-2026, mai multe persoane, printre care și personal silvic din cadrul a 3 ocoale silvice ar fi săvârșit, în formă continuată, infracțiuni la regimul silvic. Astfel, în calitate de emitenți ai avizelor de însoțire a materialelor lemnoase, aceștia ar fi introdus date necorespunzătoare adevărului în aplicația SUMAL, cu ocazia emiterii avizelor. De asemenea, împreună cu încă un reprezentant din cadrul unui alt ocol silvic ar fi tăiat și sustras ilegal material lemnos din fondul forestier, efectuând în mod repetat transporturi de material lemnos fără documente legale, transportând astfel volume mai mari de 5 metri cubi de material lemnos neînsoțit de documente specifice de transport.“

Polițiștii au dispus reținerea pentru 24 de ore a 3 bărbați, având calitate de personal silvic, fiind introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Poliției județului. Sunt vizați de cercetări și alți lucrători silvici, precum și un agent de poliție de frontieră. În 4 februarie, s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de 3 inculpați, personal silvic, fiind dispusă măsura controlului judiciar pentru o perioadă de 60 zile și măsura complementară de interzicere a dreptului de exercitarea a activității în baza căreia au săvârșit infracțiunile reținute.

Cercetările continuă sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Moldova Nouă, pentru 4 infracțiuni: tăiere de arbori, furt de arbori, transportul unui volum mai mare de 5 metri cubi material lemnos fără documente legale și introducere de date necorespunzătoare adevărului în SUMAL.

Perchezițiile au fost puse în scenă de polițiștii cărășeni de la Serviciul de Ordine Publică – Biroul pentru Protecția Fondului Forestier și Piscicol, sprijiniți de cei de investigații criminale, investigarea criminalității economice, arme, explozivi și substanțe periculoase, criminalistică, acțiuni speciale, precum și din cadrul Poliției Orașului Moldova Nouă, sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Moldova Nouă. În activități au fost angrenați și jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Caraș-Severin, precum și specialiști din cadrul Gărzii Forestiere Timișoara.

JCS-A.M.

Adaugă comentariu