CARANSEBEȘ – După ce s-a înțeles cu căpitanul Lugojului, Miro Radak, liderul Ligii a IV-a Caraș-Severin l-a transferat și pe căpitanul celor de la Unirea DMO (Liga 3), Darius Pușcă!
În vârstă de 31 de ani, Pușcă e mijlocaș ofensiv și poate juca pe mai multe posturi, după cum ne-a declarat antrenorul Caransebeșului, Gheorghe Manu: „Pe Darius Pușcă l-am observat de când am jucat meciurile amicale cu formația din Hunedoara, Unirea DMO, căpitanul lor de echipă, l-am întâlnit când antrenam Ezerișul și el juca la Hațeg și la Jiul, un băiat inteligent, un lider de echipă, căpitan pe unde a fost, are deja experiență, un plus pentru noi. E un jucător de ultimă pasă, inteligent, poate juca atât la mijlocul terenului, cât și al doilea vârf. Poate și inter într-un sistem 4-3-3, l-am folosit și inter stânga în 3-5-2 la meciul cu Reșița, are capacitate de efort.”
La plecări de la CSM Caransebeș le putem consemna pe cele ale lui Dalea și Ianoșel la Narcisa Zervești. Aceeași destinație ar putea să o aibă și fundașul stânga Florin Todor, însă pentru acesta există și opțiunea Viitorul Armeniș.
CSM Caransebeș dispută sâmbătă al treilea amical al iernii, cu liderul din Liga a IV-a Timiș, CS Sânandrei Carani. Partida se dispută pe sinteticul din Lugoj, cu începere de la ora 15.
JCS-R.M.
FOTO: Miruna Mihancea
