Caraş-Severin, Romania

CARAȘ-SEVERIN – Chiar dacă nu există încă dezbateri naționale pe bugetul de anul viitor, Silviu Hurduzeu a dorit să-i asigure pe cărășeni că, indiferent de finanțări, investițiile vor continua, mai ales pe infrastructură și sănătate!

Președintele Consiliului Județean Caraș-Severin, Silviu Hurduzeu, a făcut un scurt bilanț al anului ajuns la final, vorbind și despre perspectivele anului ce vine, apreciind că dificultățile financiare depășite cu bine. „Chiar dacă a fost un an mai greu din punct de vedere financiar, nu doar pentru Consiliul Județean, ci și pentru toate instituțiile din țară, eu consider că am încheiat bine, a declarat Silviu Hurduzeu. Nu am rămas cu datorii, toate lucrările sunt în grafic, am utilizat banii din excedent.“

Deocamdată, însă, planează o incertitudine vizavi de finanțele ce vor fi disponibile în 2026. „Nu știu la anul ce va fi, spune preșdintele CJ. Bugetul pe anul viitor nu este nici măcar în dezbatere. Nu îmi dau seama de sumele care vor fi alocate. O să vedem această măsură de reducere a cheltuielilor, cum se va finaliza și cum ne va veni, dacă presupune o reducere a numărului de salariați sau o reducere a bugetului pentru salarii. N-am în acest moment date suficiente pentru a spune cum va fi anul viitor. Dar vreau să-i asigur pe cetățenii județului Caraș-Severin că toate investițiile de care am vorbit și care au început în acest an vor continua anii viitori, și vor fi finalizate cele care au termen de finalizare. O să încercăm și proiectele pe «Anghel Saligny», deși știți că sunt blocate în acest moment, dacă reușim să le deblocăm. Indiferent însă de ce va fi, vom încerca să asigurăm bani în primul rând pentru secțiunea de dezvoltare a județului Caraș-Severin. Adică asigurarea finanțării pe toate proiectele, fie că vorbim de proiectele de infrastructură, fie că vorbim de proiectele la fel de importante pe sănătate. Și apoi o să vedem câți bani ne rămân pentru celelalte cheltuieli de la nivelul Consiliului Județean.“

Legat de proiectele cu finanțare pe Programul Național de Investiții „Anghel Saligny“, circulă o propunere a Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, potrivit căreia autoritățile beneficiare să suporte o cofinanțare de 20%. Președintele CJ și-a manifestat însă scepticismul vizavi de faptul că administrația județeană ar putea suporta o asemenea contribuție: Haideți să vedem dacă se ajunge acolo, să vedem exact despre ce bani e vorba. Nu o agreez, pentru că n-avem, sumele sunt foarte mari la aceste proiecte pe «Anghel Saligny». Dacă vorbim de 20%, nicicum! Cred că nici cu două credite nu am reuși să acoperim acești bani! Dar discuția poate exista în momentul în care se deblochează și în momentul în care vedem despre ce sume e vorba.“

În încheiere, Silviu Hurduzeu le-a transmis cărășenilor că „pentru anul viitor le doresc multă sănătate, împlinirii și să aibă parte de un an 2026 cel puțin la fel de bun ca anul 2025. La mulți ani!“

JCS-A.M.

Adaugă comentariu