Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – În deschiderea turneului s-au întâlnit două echipe de juniori de la CSM Reșița, iar competiția seniorilor s-a disputat între foști colegi de-ai lui Valentin Boșca, de la formațiile la care a evoluat de-a lungul carierei regretatul om de fotbal. S-au aliniat la start foști fotbaliști de la echipele CSM Reșița, Gloria Reșița, Arsenal Reșița și Universitatea Reșița. Competiția s-a desfășurat pe terenul sintetic de la Park Arena!

„Este clar că nu l-am uitat pe marele portar Valentin Boșca și prin această a V-a ediție cred că l-am comemorat așa cum trebuie, adică prin fotbal. Au participat foști colegi de-ai lui Vali Boșca de la CSM Reșița, Gloria Reșița, Universitatea Reșița și Arsenal Reșița, iar în deschidere competiția a început cu un meci între două echipe de juniori de la CSM Reșița.”, a declarat Boșco Vișatovici, organizatorul acestui turneu memorial.

„Din păcate, am simțit regret, deoarece am avut deja a V-a ediție a acestui turneu memorial. Am simțit regret că Valentin Boșca nu mai este printre noi și sperăm ca prin acțiunile noastre să-l omagiem mulți ani de acum înainte. Prin astfel de turnee memoria lui va rămâne vie în istoria fotbalului reșițean.”, a spus și Gheorghe Popa, fostul coleg a lui Valentin Boșca.

JCS-Ștefan Moraru

Adaugă comentariu