MOLDOVA NOUĂ – Începutul acestei săptămâni aduce vești excelente pentru elevii orașului Moldova Nouă. Școala Gimnazială „Alexandru Moisi“ și-a redeschis porțile într-o formă complet modernizată, adaptată cerințelor educației actuale și standardelor europene!
Sălile luminoase, infrastructura digitală și spațiile reabilitate transformă școala într-un mediu demn de secolul XXI. Pentru primarul Adrian Torma, acest proiect are o valoare profund personală. Edilul a vorbit cu emoție despre locul unde a învățat primele lecții și despre promisiunea făcută încă din primul mandat: aceea de a readuce școala la nivelul pe care îl merită. „Școala Gimnazială «Alexandru Moisi» ocupă un loc aparte în inima mea. Aici am avut dascăli care m-au format și colegi alături de care am împărțit amintiri de neuitat. Încă din primul meu mandat am promis că această școală va arăta impecabil, așa cum merită copiii și cadrele didactice. Astăzi, pot spune cu bucurie că am reușit să ducem la bun sfârșit lucrările de modernizare. Este primul proiect prin care am început transformarea infrastructurii școlare din Moldova Nouă.“, a declarat primarul Adrian Torma.
După modelul implementat la Școala Gimnazială „Sofia Arcan“, și fosta Școală Generală Nr. 1 a trecut printr-o modernizare amplă. Instituția dispune acum de săli de clasă dotate cu tehnologie modernă, echipamente performante, precum și de o sală de sport complet renovată. „Investițiile în infrastructura școlară reprezintă un mare plus pentru comunitatea noastră, pentru viitorul acestui oraș. Astăzi pot spune că tinerilor nu le rămâne altceva de făcut decât să învețe, pentru a răsplăti eforturile părinților, profesorilor și ale noastre, ale administrației publice. Ne dorim să demonstrăm că și la Moldova Nouă, un orășel micuț, se poate face performanță.“, a mai adăugat edilul.
Proiectul de reabilitare a beneficiat de o finanțare europeană de 5 milioane de lei, completată din bugetul local. Curtea școlii, spațiile exterioare și terenul de sport au fost modernizate, acesta din urmă fiind dotat cu un covor de iarbă sintetică de ultimă generație. Prin aceste investiții, administrația locală își continuă angajamentul de a oferi copiilor un mediu educațional modern, sigur și motivant, menit să îi ajute să-și atingă potențialul și să se pregătească pentru viitor. Proiectul este cofinanțat de Uniunea Europeană, prin ADR Vest – Autoritate de Management pentru Programul Regional Vest 2021–2027.
JCS-Denis Dutca
