Caraş-Severin, Romania

CARAȘ-SEVERIN – 50 de tineri cărășeni și sârbi au învățat lecția voluntariatului, a spiritului de orientare și a protejării mediului într-un minunat cadru natural, în Parcul Național Cheile Nerei-Beușnița!

Proiectul „Reziliență transfrontalieră inteligență în situații de urgență“, bazat pe cooperare, educație și voluntariat în natură, are un buget de 2,13 milioane de euro, fiind finanțat din bani europeni, și o durată de implementare de 24 de luni. Lider de proiect este administrația județeană, partenerii fiind savatorii și jandarmii cărășeni, alături de orașul Vârșeț, din Serbia.

În acest cadru, cei 50 de tineri români și sârbi au petrecut o zi de neuitat în Parcul Național Cheile Nerei-Beușnița, participând la o activitate educativă dedicată dezvoltării spiritului de voluntariat, protejării mediului și înțelegerii importanței cooperării transfrontaliere în rândul noii generații. Activitățile și discuțiile s-au centrat pe responsabilitatea față de mediu și de ariile protejate.

„La eveniment a fost prezent și dr. Sretco Milanovici, biolog în cadrul Administrației Parcului Național Cheile Nerei-Beușnița, care le-a vorbit tinerilor voluntari despre ecosistemele din parc, protejarea biodiversității și rolul fiecăruia în conservarea naturii. La finalul activității, tinerii voluntari au învățat cum să se pregătească pentru o deplasare în natură, cum să acționeze în caz de urgență și cum pot contribui activ la protejarea mediului. A fost o zi plină de învățăminte, prietenii și experiențe care au demonstrat că educația și colaborarea nu au granițe.“, transmite Jandarmeria Caraș-Severin.

JCS-A.M.

Adaugă comentariu