Caraş-Severin, Romania

BOZOVICI – Comuna intră oficial în rândul stațiunilor turistice din România, o recunoaștere care deschide noi perspective de dezvoltare pentru Valea Almăjului!

Anunțul a fost făcut de Silviu Hurduzeu, președintele Consiliului Județean Caraș-Severin, care a subliniat importanța acestei recunoașteri pentru întreaga zonă a Văii Almăjului și pentru Banatul de Munte. „Este o veste minunată pentru Valea Almăjului și pentru întreg Banatul de Munte. Avem încă o confirmare a faptului că județul Caraș–Severin este cel mai frumos din România, fiind binecuvântat de Dumnezeu cu zone extraordinare.“, a declarat Silviu Hurduzeu.

Adrian Stoicu, primarul comunei, a vorbit despre efortul și munca din spatele acestei reușite administrative. „Ca la orice proiect, trebuie să faci hârtii și să tocești cărarea până la București. Criteriile sunt stabilite prin ordonanță de guvern – trebuie să ai peste 100 de locuri de cazare, obiective turistice, potențial turistic. Pe baza acestor criterii, am fost evaluați de o comisie de la Ministerul Turismului, care ne-a dat și câteva sarcini de îndeplinit pentru a intra pe hotărârea de guvern. Important e că am ajuns pe lista guvernului, trecuți de toate etapele și avizele, iar în scurt timp ar trebui să fim declarați oficial stațiune turistică.“, ne-a explicat edilul.

Primarul spune că principalul scop al acestui demers este atragerea de investitori și dezvoltarea infrastructurii turistice – de la pensiuni și cabane, până la trasee tematice și piste pentru biciclete: „Scopul este să aducem cât mai mulți investitori în zona noastră, să dezvoltăm pensiuni, cabane turistice, trasee tematice, piste de biciclete. Odată cu includerea Bozoviciului în această categorie, și localitățile din jur, precum Eftimie Murgu sau Dalboșeț, vor putea beneficia de parteneriate și finanțări comune, pe o rază de aproximativ 50 de kilometri.“

Printre atu-urile care au contat în obținerea statutului de stațiune turistică se numără Cascada Bigăr, Cascadele de la Moceriș, morile de apă de la Rudăria, lacul Ochiul Beiului din cadrul Parcului Național Cheile Nerei-Beușnița, Rezervația naturală Lizovacea, dar și întregul areal natural al Văii Almăjului, un loc de o frumusețe aparte, departe de agitația urbană. „Zona noastră este una liniștită, fără poluare, unde oamenii pot găsi relaxare și echilibru. Valea Almăjului e încă neatinsă de turismul masiv, nu e aglomerată, nu e industrializată. Pe pandemie, mulți dintre cei plecați s-au întors și și-au reamenajat casele, și acum vedem că tot mai mulți revin spre mediul rural. Cred că Bozovici poate deveni o oază de liniște pentru turiștii care caută autenticitate.“, a mai spus Adrian Stoicu.

Edilul are deja în plan mai multe proiecte locale de promovare și amenajare: „Avem muzeul din Bozovici, traseul spre cascada de la Moceriș, spre Mănăstirea Țara Almăjului, sau rutele care leagă Bozoviciul de Dalboșeț, Bănia și Eftimie Murgu. Vrem să creăm legături între aceste localități prin piste de biciclete și trasee tematice, ca să ținem turistul cât mai mult în zonă.“

JCS-Denis Dutca

1 Comentariu

Adaugă comentariu