Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – O seară a speranței, dedicată unei copilării furate de boală. Pe 24 octombrie, la Reșița, în sala Aurora de pe Calea Timișorii, începând cu ora 18:00, va avea loc un eveniment caritabil de suflet dedicat micuței Ioana, o fetiță de doar 10 ani care luptă cu cancerul osos!

Intrarea se face pe bază de donație, iar toate fondurile strânse vor fi direcționate către tratamentul și recuperarea Ioanei – un copil cu un curaj și o credință care au impresionat întreaga comunitate.

Ioana, „fetița cu chip de înger din Reșița“, trece printr-o încercare cumplită la o vârstă la care ar fi trebuit să se bucure de copilărie. De aproape un an, se luptă cu osteosarcomul, o formă agresivă de cancer osos, însă în ciuda durerii, continuă să zâmbească și să creadă cu toată puterea în Dumnezeu și în oameni.

Evenimentul este organizat de oameni cu suflet mare, care au ales să transforme seara de 24 octombrie într-un moment al speranței și al solidarității. Pe scenă vor urca artiști locali și interpreți îndrăgiți, printre care: Mihaela Turcanu, Camelia și Mihai Ceocu, Cătălin Rus, Nicoleta Anculia. Petrică Popovici, Lavinia Lucian Brînzei & Nicolae Brînzei, Grațian Alexandru Bar, Vlad Amza și Ionuț Cătălin Badea și formația Sweet Music.

Organizatorii promit o seară plină de emoție, cu invitați speciali și momente care vor atinge inimile tuturor celor prezenți. „Această sală va fi martora unei mari surprize!“, spun cei implicați, îndemnând comunitatea să participe în număr cât mai mare și să fie alături de Ioana și de familia ei în lupta pentru viață. Pentru informații și donații: 0738 073 178.

Haideți să fim parte din povestea ei! Să-i arătăm că nu e singură, că dragostea și credința pot învinge durerea. Împreună putem aduce lumină, speranță și zâmbete acolo unde este cea mai mare nevoie.

Adaugă comentariu