CARAȘ-SEVERIN – Cei care circulă însă pe drumurile și podurile pentru care este cerută taxă nu sunt scutiți, ci o pot achita fie online, în avans, fie în weekend, de la distribuitorii autorizați!
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere transmite că, de vineri, 17 octombrie, de la ora 23.45, până duminică, 19 octombrie, ora 4.00, emiterea rovinietei și peajului prin intermediul portalului www.erovinieta.ro și prin aplicația eTarife nu va fi posibilă.
Întreruperea este necesară întrucât sistemul bancar partener al CNAIR urmează să-și facă o actualizare a sistemului propriu de carduri. „Reamintim că rovinieta poate fi achiziționată în avans, cu până la 30 de zile înainte de data de început a valabilității, iar peajul poate fi achitat până cel târziu la ora 24.00 a următoarei zile în care a fost efectuată trecerea. Rovinieta și peajul pot fi achiziționate și de la distribuitorii autorizați, utilizând și alte mijloace de plată.“, transmite Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara.
JCS-A.M.