Caraş-Severin, Romania

CARAȘ-SEVERIN – La finele lunii iunie, 22.825 de cărășeni se aflau în evidența medicilor ca suferind de acestă boală, în timp ce mulți alții probabil nici nu știu că o au!

Din punct de vedere statistic, diagnosticați au fost 9,3 din 100 de locuitori ai județului, un indice mai mare decât cel național de 7,9 la suta de locuitori, potrivit buletinului informativ vizând principalii indicatori ai cunoașterii stării de sănătate în Semestrul I, publicat de Centrul Național de Statistică în Sănătate Publică. Față de aceeași perioadă din 2024, s-a înregistrat o creștere cu 6% a pacienților rămași în evidență, de la 21.557 la 22.825 (+1.268), în timp ce numărul cazurilor noi diagnosticate în primele șase luni ale acestui an a crescut cu 13% față de aceeași perioadă a anului trecut, de la 832 la 939.

Acest din urmă indicator este influențat de o serie de factori specifici locali, astfel că, deși la nivel național numărul de cazuri noi diagnosticate a scăzut, fiind cu -8% față de anul trecut, la nivel de județe dinamica a variat între -82% în Brăila și +230% în Călărași! Sunt diferențe care contrariază, fără îndoială, ridicând întrebări fie în legătură cu o acută problemă de sănătate publică, fie unele din sfera prestațiilor sociale, având în vedere că diabetul se numără printre bolile cronice pentru care poate fi solicitată încadrarea într-un grad de handicap.

Dincolo de aceste comparații la nivel de prime semestre, datele comparative anuale indică o evoluție ascendentă a numărului de persoane diagnosticate cu diabet, atât la nivel național, cât și la cel al județului nostru. Astfel, dacă la finele anului 2017 se aflau în evidențe, în România, 1.058.510 bolnavi de diabet, numărul lor a crescut la finele anului 2024 la 1.485.087, respectiv cu 28%. În Caraș-Severin, în același interval, creșterea procentuală a fost mai mare, cu 31%, de la 16.326 la 21.408.

Potrivit datelor statistice prezentate în primăvară la Reșița, în cadrul Conferinței Regionale a Societății Române de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice, în județ ar exista un medic diabetolog la 47.243 de locuitori, în timp ce numărul mediu de pacienți tratați de un diabetolog ar fi de 3.568. Aceste cifre vorbesc de la sine despre „facilitatea“ accesului la servicii de specialitate, dacă le comparăm cu București – 868 pacienți/medic diabetolog, Cluj – 810 sau Iași – 786. Specialiștii estimează că, din cauza simptomatologiei reduse la debutul diabetului, ar exista câte un pacient care trăiește cu diabet și nu este diagnosticat, pentru fiecare pacient diagnosticat cu diabet. Adică, paritate!

JCS-Walter Fleck

Adaugă comentariu