CARAȘ-SEVERIN – Cifrele la nivel de județ arată că au fost raportate cu 30% mai puține cazuri de violență domestică, în vreme ce teancul ordinelor de protecție s-a îngroșat cu 32%!
Ne referim la cifre înregistrate în Caraș-Severin, în primele șapte luni ale anului. Atunci au fost înregistrate 23 de infracțiuni la capitolul violență domestică, în scădere cu 30 de procente față de aceeași perioadă a anului trecut.
„Pentru protecția victimelor au fost emise cu peste 32% mai multe ordine de protecție provizorii, documente prin care au fost dispuse 98 de măsuri de protecție și 3 măsuri de obligare a agresorului de a purta permanent un dispozitiv electronic de supraveghere, a precizat comisarul-șef Ciprian Lăzărescu, șeful Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin. În alte 2 situații a fost dispusă obligarea agresorului de a purta permanent un dispozitiv electronic de supraveghere ca urmare a unor măsuri dispuse prin ordine de protecție emise de instanță.“
JCS-A.M.