Caraş-Severin, Romania

CARAȘ-SEVERIN – În pofida ploilor din noaptea de marți spre miercuri, județul nu a dus lipsă de incendii de vegetație. Miercuri, deși au fost înregistrate doar două arderi necontrolate, în Dalboșeț și Mercina, pagubele au fost impresionante, fiind mistuite 22 de hectare de vegetație!

Cu o zi înainte, incendiile au mistuit 3 hectare de vegetație uscată și un sfert de hectar de lan de porumb, la Sasca Montană și Oravița. Tot la Oravița a ars anexa unei case de locuit. La sosirea pompierilor acoperișul ardea generalizat, pe aproximativ 10 metri pătrați, o parte din aparatura electrocasnică fiind distrusă. S-a stabilit că totul ar fi pornit de la un scurtcircuit electric, iar intervenția rapidă a salvatorilor a împiedicat extinderea flăcărilor la alte anexe și locuințe din apropiere.

Revenind la ziua de miercuri, în total, salvatorii au intervenit în 14 situații de urgență produse pe teritoriul județului. În afara celor două incendii, celelalte 12 intervenții au fost derulate de echipajele SMURD, pentru acordarea primului ajutor calificat și transportarea la spital a persoanelor cu afecțiuni medicale.

JCS-A.M.

Adaugă comentariu